LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 10.936 din 22 august 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Romilor Democraţi

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 832 din 24 august 2022
Data publicării
24.08.2022
Vigoare
24 august 2022


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022 aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-1.08.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Romilor Democrați în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.I. Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2021 Partidul Romilor Democrați nu a obținut venituri din cotizații, donații, donații confidențiale, împrumuturi în bani sau din alte surse. Conform documentelor justificative, echipa de control a constatat că în perioada 1.01.2021-31.12.2021 Partidul Romilor Democrați nu a efectuat și implicit nu a înregistrat cheltuieli.II. Sancțiuni aplicate:
În urma verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control de către reprezentanții entității controlate în vederea verificării nu au fost constatate fapte și nereguli care să atragă sancționarea contravențională a Partidului Romilor Democrați.
București, 22 august 2022.
Nr. 10.936.
----