LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 908 din 13 iulie 2022 pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Varianta ocolitoare a municipiului Arad - Est", judeţul Arad

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 715 din 15 iulie 2022
Data publicării
15.07.2022
Vigoare
15 iulie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare a municipiului Arad - Est“, județul Arad, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
Bogdan-Stelian Mîndrescu,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 13 iulie 2022.
Nr. 908.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare a municipiului Arad - Est“
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./ Consiliul Județean Arad
Amplasament: județul Arad
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): (în prețuri la data de 31.01.2022, 1 euro = 4,9468 lei) 372.635 mii lei
din care C+M (inclusiv TVA): 314.186 mii lei

Eșalonarea investiției (INV/C+M):

Anul I: INV 190.000 mii lei Anul II: INV 182.635 mii lei

C+M 160.000 mii lei C+M 154.186 mii lei

Durata de execuție a obiectivului: 18 luni
Capacități:
Lungime 11,00 km
Lățime platformă 9,00 m
Structuri (pod/pasaj) 2 buc.
Intersecții la nivel tip girații 5 buc.

Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea investiției se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----