LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
LEGE

LEGE nr. 213 din 14 iulie 2022 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate

Emitent
Parlamentul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 714 din 15 iulie 2022
Data publicării
15.07.2022
Vigoare
18 iulie 2022

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanța Guvernului nr. 5 din 25 august 2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate, adoptată în temeiul art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 195/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 27 august 2021, cu următoarea modificare:– La articolul unic punctul 2, alineatul (4^1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:(4^1) Unitățile sanitare acreditate solicită obținerea unei noi acreditări cu cel puțin 6 luni înainte de încetarea valabilității acreditării, iar procesul de evaluare în vederea obținerii unui nou certificat de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de un an de la încetarea valabilității acreditării.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ION-MARCEL CIOLACU
PREȘEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎȚU
București, 14 iulie 2022.
Nr. 213.
----