LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIA nr. 180 din 31 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală

Emitent
Curtea Constituțională
Publicat
Monitorul Oficial nr. 687 din 11 iulie 2022
Data publicării
11.07.2022
Vigoare
11 iulie 2022


Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 31.972/325/2018/a5 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.810D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Făcând referire la Decizia nr. 353 din 11 mai 2017 și Decizia nr. 675 din 6 noiembrie 2018, apreciază că noțiunile de rea-credință și bună-credință sunt clare și predictibile.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 14 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 31.972/325/2018/a5, Judecătoria Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare/reducere a amenzii aplicate.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11, 16, 20, 21 și 24 din Constituție, precum și ale art. 3, 6, 8, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la „dreptul la un proces echitabil și nediscriminatoriu în sensul egalității în fața legii“.6. Judecătoria Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituționale invocate, în sensul că aceste dispoziții reglementează în mod clar rolul amenzii judiciare în procesul penal, conținutul normativ fiind suficient de clar, precis și previzibil în așa fel încât destinatarul acestora să își poată adapta conduita la exigențele impuse de legiuitor. Invocă Decizia nr. 675 din 6 noiembrie 2018 și Decizia nr. 353 din 11 mai 2017.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Următoarele abateri săvârșite în cursul procesului penal se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei: […] n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți, reprezentanții legali ai acestora ori consilierii juridici.“11. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, după cum urmează: art. 3 privind interzicerea torturii, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării și art. 17 privind interzicerea abuzului de drept.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11, 16, 20, 21 și 24 din Constituție, precum și ale art. 3, 6, 8, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportat la „dreptul la un proces echitabil și nediscriminatoriu în sensul egalității în fața legii“.13. În acest context, Curtea observă că autorul excepției s-a limitat la a face trimitere la dispozițiile constituționale și convenționale pretins încălcate fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată sau să prezinte alte elemente care să susțină eventuala neconstituționalitate reclamată.14. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate și, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește formularea unor motive de neconstituționalitate. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție. 15. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“.16. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 31.972/325/2018/a5 al Judecătoriei Timișoara - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 martie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

semnează MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
----