LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 665 din 18 mai 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Extinderea Pavilionului «H5» - Secţia de radioterapie din Cazarma 734 Bucureşti, sectorul 1, Calea Plevnei nr. 134, municipiul Bucureşti"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 508 din 24 mai 2022
Data publicării
24.05.2022
Vigoare
24 mai 2022

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Extinderea Pavilionului «H5» - Secția de radioterapie din Cazarma 734 București, sectorul 1, Calea Plevnei nr. 134, municipiul București“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
p. Ministrul apărării naționale,
Marius Bălu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 18 mai 2022.
Nr. 665.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Extinderea Pavilionului «H5» - Secția de radioterapie
din Cazarma 734 București, sectorul 1, Calea Plevnei nr. 134, municipiul București“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
• Ministerul Apărării Naționale - Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București
Amplasament: municipiul București, sectorul 1, Calea Plevnei nr. 134
Indicatorii tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) 57.978 mii lei
din care C+M 16.756 mii lei
Valoarea finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A. 11.438 mii lei
Valoarea finanțată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București 46.540 mii lei
(în prețuri valabile la data de 31.08.2021, 1 euro = 4,9349 lei)
 
Capacități:
 
- suprafața construită mp 493,50
- suprafață construită desfășurată mp 575,70
- regim de înălțime propus
 
Demisol + subsol tehnic parțial
Durata de execuție a obiectivului de investiții luni 12

Obiectivul de investiții se va conforma seismic conform Normativului P100-1/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila“ București, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----