LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 648 din 11 mai 2022 privind actualizarea valorilor de inventar şi modificarea codului de clasificaţie ale unor bunuri imobile şi mobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Banat, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării şi actualizării legislaţiei în domeniu

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 501 din 20 mai 2022
Data publicării
20.05.2022
Vigoare
20 mai 2022

Având în vedere dispozițiile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorilor de inventar și modificarea codului de clasificație ale unor bunuri imobile și mobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“ prin Administrația Bazinală de Apă Banat, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a reevaluării și actualizării legislației în domeniu.
Articolul 2Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 11 mai 2022.
Nr. 648.
ANEXA

DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor imobile și mobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“
prin Administrația Bazinală de Apă Banat, instituție publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,
la care se actualizează valoarea de inventar și se modifică codul de clasificație ca urmare a reevaluării și actualizării legislației în domeniu

1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorități ale administrației publice centrale)

16335444

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

2. Ordonator secundar de credite

24326056

Administrația Națională „Apele Române“

3. Ordonator terțiar de credite

23877359

Administrația Bazinală de Apă Banat

Nr. crt.

Nr. MF

Codul de clasificare

Denumirea

Descrierea tehnică

Adresa

Anul dobândirii/
dării în folosință

Valoarea
de inventar
(lei)

0

1

2

3

4

5

6

7

1

63740

8.03.01

Bazinul hidrografic Bega cu toți afluenții de ordin I-VI

Lungime cursuri de apă codificate = 1.236 km, suprafață lucii de apă = 1.381,73 ha, resursa teoretică de apă = 163 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; -; -; nr.: -; DA Banat

1998

17.068.511

2

63741

8.03.01

Bazinul hidrografic Timiș cu toți afluenții de ordin I-VI

Lungime cursuri de apă codificate = 2.345 km, suprafețe ocupate cu lucii de apă = 2.912 ha, resursa teoretică de apă = 110,2 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; -; -; nr.: -; DA Banat

1998

36.041.594

3

63742

8.03.01

Bazinul hidrografic Caraș cu toți afluenții de
ordin I-VI

Lungime cursuri de apă codificate = 502 km, suprafață lucii de apă = 956,9 ha, resursa teoretică de apă = 19,5 mil. mc

Țara: România; județul: Caraș-Severin; -; -;
nr.: -; DA Banat

1998

11.876.472

4

63743

8.03.01

Bazinul hidrografic Cerna cu toți afluenții
de ordin I-VI

Lungime cursuri de apă codificate = 421 km, suprafață ocupată cu lucii de apă = 58 ha, resursa teoretică de apă = 78 mil. mc

Țara: România; județul: Caraș-Severin; -; -;
nr.: -; DA Banat

1998

7.129.000

5

63744

8.03.01

B.H. Nera cu toți afluenții de ordin I-VI

Lungime cursuri de apă codificate = 574 km, suprafață lucii de apă = 684 ha, resursa teoretică de apă = 62,35 mil. mc

Țara: România; județul: Caraș-Severin; -; -;
nr.: -; DA Banat

1998

8.482.468

6

63748

8.03.01

BH Dunăre aferent DA Banat

Lungime rețea codificată = 365 km, suprafață cu lucii de apă = 4.029 ha

Țara: România; județul: Caraș-Severin; -; -;
nr.: -; DA Banat

1998

6.485.200

7

63795

8.03.03

Lacul de acumulare Surduc

Suprafață NNR = 357 ha

Țara: România; județul: Timiș; comuna Fârdea; -; nr.: -; DA Banat

1976

4.740.055

8

63812

8.03.03

Polder Pădureni, Polder Hitiaș

Suprafața de verif. = 1.120 ha, suprafața
de verif. .= 1.430 ha

Țara: România; județul: Timiș; satul Pădureni; -; nr.: -; DA Banat

1979

790.425

9

64032

8.17.02

Baraj pământ Topolovăț

Terasament, baraj de pământ cu mască de beton, Vtot = 4,2 mil. mc, Vat = 3.875 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Topolovățu Mare; -; nr.: -; Timiș

1972

6.241.507

10

64033

8.17.02

Baraj Sustra și cabina

Terasament + cabină, baraj de pământ și mască de beton, Vlt = 0,86 mil. mc, Vat = 0,8 mil. mc,
Sc = 16 mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Topolovățu Mare; -; nr.: -; Timiș

1972

2.123.608

11

64034

8.17.02

Baraj acumulare Satchinez

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
3.050 mil. mc, Vat = 3.00 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Satchinez; -; nr.: -; Timiș

1973

2.090.794

12

64035

8.17.03

Baraj de pământ Mănăștiur

Baraj de pământ și mască de beton, Vt = Vat = 10,15 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Cherestur; -; nr.: -; Mănăștiur

1973

3.107.433

13

64036

8.17.03

Baraj de pământ Izvorin

Baraj de pământ și mască de beton, Vt = Vat = 6,64 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Izvin; -; nr.: -; Izvorin DAB

1973

3.474.869

14

64037

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Giarmata

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
1,34 mil. mc, Vat = 0,74 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Giarmata; -; nr.: -; DAB

1971

4.120.852

15

64038

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Dumbrăvița

Baraj de pământ și mască de beton, Vtot =
1,32 mil. mc, Vat = 1,22 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Dumbrăvița; -; nr.: -; DAB

1971

1.225.773

16

64039

8.17.02

Baraj de pământ Ac Murani

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
6,24 mil. mc, Vat = 4,77 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Murani; -;
nr.: -; DAB

1972

6.863.886

17

64040

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Ianova

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
5,5 mil. mc, Vat = 4,82 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Ianova; -;
nr.: -; DAB

1972

6.343.942

18

64041

8.17.03

Baraj de pământ Ac. Pișchia

Baraj de pământ și mască de beton, Vt = Vat = 13,3 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Pișchia;
-; nr.: -; DAB

1971

10.997.348

19

64042

8.17.02

Baraj de pământ Ac. Recaș și cabină zidită

Baraj de pământ și mască de beton, cabină zidărie piatră, terasă, Vt = 520 mil. mc, Vat = 0,468 mil. mc, Sc = 16 mp

Țara: România; județul: Timiș; orașul Recaș; -;
nr.: -; DAB

1975

2.006.636

20

64043

8.17.03

Baraj Nanoviște

Baraj de pământ și mască de beton, Vt = 0
,37 mil. mc, vol at. = 0,37 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Gherman; -; nr.: -; DAB

1984

3.638.773

21

64044

8.17.03

Baraj Boculundia

Baraj de pământ și mască de beton, V =
0,133 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Gherman; -; nr.: -; DAB

1984

2.742.443

22

64046

8.17.03

Baraj Porcăreața

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
0,200 mil. mc, vol at. = 0,200 mil mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Clopodia; -; nr.: -; DAB

1984

2.569.224

23

64047

8.17.02

Baraj Lațunaș

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
0,81 mil. mc, Vat = 0,72 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Lațunaș; -;
nr.: -; DAB

1984

3.636.630

24

64049

8.17.03

Baraj Cadar-Duboz

Baraj de pământ și mască de beton, V =
42,2 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Duboz; -;
nr.: -; DAB

1976

38.155.866

25

64050

8.17.03

Baraj Valea Silagiu și cabina

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
Vat = 0,635 mil. mc, Sc = 16 mp

Țara: România; județul: Timiș; orașul Buziaș; -;
nr.: -; DAB

1970

5.533.085

26

64051

8.17.02

Baraj pământ Valea Salciei și cabină baraj

Baraj de pământ și mască de beton, cabină zidărie, terasă, Vt = 1.525 mil. mc, Vat =
1.443 mil. mc, Sc = 18 mp

Țara: România; județul: Timiș; orașul Buziaș; -;
nr.: -; DAB

1998

5.063.589

27

64053

8.17.03

Baraj de pământ polder Gad

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
Vat = 20,5 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Gad; -; nr.: -; DAB

1967

11.299.378

28

64054

8.17.02

Baraj Surduc, curs Gladna

Baraj de anrocamente cu mască de beton,
Vt = 40,04 mil mc, Vat = 15.815 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Surducu Mic; -; nr.: -; DAB

1976

43.739.576

29

64055

8.17.03

Baraj Iosifalău și canton

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
0,99 mil. mc, vol. at. = 0,99 mil. mc, Sclad =
16 mp

Țara: România; județul: Timiș; satul Iosifalău; -;
nr.: -; DAB

1975

1.163.272

30

64056

8.17.03

Baraj Repaș, curs Repaș

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
1,6 mil. mc, vol. at. = 1,6 mil. mc

Țara: România; județul: TIMIȘ; -; - ; nr.: -; Repaș DAB

1984

3.368.886

31

64057

8.17.03

Baraj Hodoș

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
0,875 mil. mc, vol. at. = 0,875 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Hodoș; -;
nr.: -; DAB

1838

382.279

32

64058

8.17.03

Baraj Coșeri, curs Chizdia

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
0,325 mil. mc, vol. at. = 0,325 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Coșarii; -;
nr.: -; DAB

1984

1.777.573

33

64059

8.17.03

Baraj Coșeri II, curs Chizdia

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
2,0 mil. mc, vol. at. = 2,0 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Coșarii; -;
nr.: -; DAB

1984

2.602.994

34

64060

8.17.03

Baraj Știuca, curs Timiș

Baraj de pământ și mască de beton, Vt =
2.309 mil. mc, vol. at. = 2.309 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Știuca; -; nr.: -; DAB

1975

3.244.455

35

64061

8.17.03

Baraj Herendești

Baraj de pământ și mască de beton, V =
1,6 mil. mc, vol. at. = 1.600 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; satul Herendești; -; nr.: -; DAB

1975

3.494.735

36

64063

8.17.03

Polder Secaș, curs Miniș

Polder, V = 0,482 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Secaș; -; nr.: -; DAB

1983

810.168

37

64064

8.17.03

Polder Secaș II, curs Miniș

Polder, V = 0,495 mil. mc

Țara: România; județul: Timiș; comuna Secaș; -; nr.: -; DAB

1983

834.774

38

64068

8.17.02

Baraj și lac Dognecea Mare

Baraj din piatră consolidat cu beton, Vt =
0,395 mil. mc, Vat = 0,001 mil. mc

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Dognecea; -; nr.: -; DAB

1758

6.639

39

64069

8.17.02

Baraj și lac Oravița Mică

Baraj din piatră, Vt = 0,056 mil. mc, Vat =
0,0033 mil. mc

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Oravița ; -; nr.: -; DAB

1888

1.125

40

64070

8.17.02

Baraj și lac Oravița Mare

Baraj din piatră, Vt = 0,102 mil. mc, Vat =
0,038 mil. mc

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Oravița; -; nr.: -; DAB

1888

2.420

41

64071

8.17.02

Baraj și lac Buhui

Baraj din anrocamente, Vt = 0,510 mil. mc,
Vat = 0,008 mil. mc

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Anina; -; nr.: -; DAB

1908

5.830.270

42

64072

8.17.03

Polder Gherteniș

Dig de pământ deversor din piatră V =
17,7 mil. mc, Suprafața de verificat = 456 ha

Țara: România; județul: Caraș-Severin; satul Gherteniș; -; nr.: -; DAB

1984

12.596.094

43

64073

8.17.03

Polder Vărădia

Dig de pământ Vt = Vat = 7,45 mil. mc,
Suprafața de verificat = 495 ha

Țara: România; județul: Caraș-Severin; satul Vărădia; -; nr.: -; DAB

1984

1.903.430

44

64074

8.17.03

Polder Lișava

Dig de pământ Vt = Vat = 9,5 mil. mc,
Suprafața de verificat = 335 ha

Țara: România; județul: Caraș-Severin; satul Greoni; -; nr.: -; DAB

1985

459.203

45

64075

8.17.02

Baraj și acumulare Tăria, conducta Tăria

Baraj din anrocamente, deversor frontal, golire de fund ecran din tub de beton Vt = 0,104 mil. mc, Vat = 0,05 mil. mc + conductă de apă 7,5 km

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Bozovici; -; nr.: -; DAB

1980

12.542.974

46

64882

8.28.01

Cabană tip Montana (St. M. Berzeasca)

P, lemn, șarpantă, țiglă

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Berzasca; -; nr.: -; DAB

1972

5.431

47

64892

8.28.01

Canton 3 Cenei, Bega Veche

Suprafață teren = 1.800 mp; Suprafață construită = C1 - canton_hidrotehnic = 171 mp, C2 - anexa = 111 mp; Suprafață desfășurată = C1 - canton_hidrotehnic = 171 mp, C2 - anexa = 111 mp; Tip clădire = P ;CF = 404309 UAT Cenei; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Cenei; -; nr.: -

1982

188.187

48

64899

8.28.01

Canton Câlnic

P + 1, zidărie din cărămidă, planșee beton,
St = 240 mp, Sc = 96 mp, Sa = 144 mp

Țara: România; județul: Caraș-Severin; localitatea Câlnic; -; nr.: -; DAB

1982

416.073

49

64900

8.28.01

Canton Moldova Nouă

Clădire zidărie din cărămidă, șarpantă din lemn și țiglă, St = 389 mp, Sc = 232 mp, Sa = 157 mp

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Moldova Nouă; Str. Unirii; nr.: -; DAB

1900

15.981

50

64904

8.28.01

Canton Tăria

Clădire din zidărie, cărămidă, șarpantă, lemn cu tablă, St = 316 mp, Sc = 308 mp, Sa = 8 mp

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Bozovici; -; nr.: -; DAB

1980

27.429

51

64906

8.28.01

Canton Caransebeș

Clădire, P + 2, zidărie, cărămidă, planșee beton, șarpantă, lemn cu țiglă, St = 295 mp,
Sc = 193 mp, Sa = 102 mp

Țara: România; județul: Caraș-Severin; municipiul Caransebeș; str. Nicolae Bălcescu; nr.: -; 109 DAB

1994

512.967

52

64920

8.28.01

Canton 2 Cruceni cu anexe

Suprafață teren = St = 7.577 mp; Suprafață construită = Sconstr_C1 - canton = 114 mp, Sconstr_C2 - magazie = 67 mp, Sconstr -
C3 - magazie = 86 mp; Suprafață desfășurată = Sdesf_C1 - canton = 114 mp, Sdesf_C2 - magazie = 67 mp, Sdesf_C3 - magazie = 86 mp; Tip clădire = P; CF = nr. 402337, UAT Foeni; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Foeni; -; nr.: -

1896

195.553

53

64931

8.28.01

Canton 13 Șag, Timiș mal stâng, sediu SH Timiș + baracă

Clădire tip P, cărămidă, șarpantă, St = 326,7 mp, Sc = 67,4 mp, Sa = 259,8 mp, pod - 8,74 m, suport antenă RTF

Țara: România; județul: Timiș; comuna Șag; -; nr.: -

1998

151.490

54

64936

8.28.01

Sediu sector Sânmihaiu Român

P, cărămidă, șarpantă, St = 377,4 mp,
Sc = 150,15 mp, Sa = 227,25 mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Sânmihaiu Român; -; nr.: -

1914

14.156

55

64937

8.28.01

Canton Sânmihaiul Român la ecluză

P, cărămidă, șarpantă, St = 239,1 mp,
Sc = 118,4 mp, Sa = 120,7 mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Sânmihaiu Român; -; nr.: -; DAB

1904

14.063

56

64938

8.28.01

Canton Sânmihaiul Român în sat

P, cărămidă, șarpantă, St = 448,4 mp,
Sc = 248 mp, Sa = 200,4 mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Sânmihaiu Român; -; nr.: -; DAB

1916

225.849

57

64942

8.28.01

Canton 9 nod hidrotehnic Topolovăț

Suprafață teren = 9.000 mp; Suprafață
construită = C1-clădire_administrativă = 150 mp, C2-anexă = 122 mp; Suprafață desfășurată =
C1-clădire_administrativă = 150 mp, C2-anexă = 122 mp; Tip clădire = P, cărămidă, șarpantă;
CF = 401756, UAT Topolovățu Mare;
Suprafață utilă = mp;

Țara: România; județul: Timiș; comuna Topolovățu Mare; -; nr.: -

1912

489.603

58

64944

8.28.01

Canton 6 Ghiroda Bega mal drept

P, cărămidă, șarpantă, St = 290 mp, Sc = 60 mp, Sa = 230 mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Ghiroda; -; nr.: -; DAB

1913

13.991

59

64946

8.28.01

Canton 8 Remetea Mare Bega mal drept

Suprafață teren = 2.001 mp; Suprafață
construită = C1-canton_hidrotehnic = 90 mp,
C2-magazie = 108 mp; Suprafață desfășurată =
C1-canton_hidrotehnic = 90 mp, C2-magazie = 108 mp; Tip clădire = P; CF = 407246
UAT Remetea Mare; Suprafață utilă = mp;

Țara: România; județul: Timiș; comuna Remetea Mare; -; nr.: -

1970

203.883

60

64953

8.28.01

Canton 23 Brod Timiș mal stâng

Suprafață teren = 3.159 mp; Suprafață construită = C1-canton_hidrotehnic = 106 mp, C2-anexa =
139 mp; Suprafață desfășurată =
C1-canton_hidrotehnic = 106 mp, C2-anexa =
139 mp; Tip clădire = P; CF = 407313
UAT Sacoșu Turcesc; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Sacoșu Turcesc; -; nr.: -

1896

128.491

61

64955

8.28.01

Canton 25 Chevereș Timiș
mal stâng

Suprafață teren = St = 2.205 mp; Suprafață construită = Sconstr_C1-canton = 93 mp, Sconstr_C2-magazie = 106 mp; Suprafață desfășurată = Sdesf_C1-canton = 93 mp, Sdesf_C2-magazie = 106 mp; Tip clădire = P;
CF = nr. 404397, UAT Chevereșu Mare;
Suprafață utilă = mp;

Țara: România; județul: Timiș; comuna Chevereșu Mare; -; nr.: -

1896

222.444

62

64963

8.28.01

Canton 5 Deta

Suprafață teren = 1.688 mp; Suprafață construită = C1- canton = 79 mp, C2-anexa = 171 mp; Suprafață desfășurată = C1-canton = 79 mp,
C2-anexa = 171 mp; Tip clădire = P; CF = 406496 UAT Banloc; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Banloc; -; nr.: -

1898

107.918

63

64971

8.28.01

Canton Moravița - sediu sector

Suprafață teren = 1.302 mp; Suprafață construită = S_C1-canton = 82 mp, S_C2-anexă = 77 mp, S_C3-antenă = 5 mp; Suprafață desfășurată = S_C1-canton = 82 mp, S_C2-anexă = 77 mp;
Tip clădire = clădire tip P; CF = 400057,
UAT Moravița; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Moravița; -; nr.: - DAB

1984

545.724

64

64973

8.28.01

Sediu sector Deta + curte + grădină

P, cărămidă, șarpantă, St = 512.59 mp,
Sc = 238 mp, Sa = 274.59 mp

Țara: România; județul: Timiș; orașul Deta; -;
nr.: - DAB

1925

491.739

65

64974

8.28.01

Sediu sector Sânmartin

P, zidărie, șarpantă, St = 269 mp, Sc = 160 mp,
Sa = 108.5 mp, Clădire hidrocentrală,
S = 269 mp, drum acces

Țara: România; județul: Timiș; satul Sânmartinu Sârbesc; -; nr.: - DA Banat

1914

264.393

66

64978

8.28.01

Canton Surduc 1

Suprafață teren = 1.300 mp; Suprafață construită = 290 mp; Suprafață desfășurată = 580 mp;
Tip clădire = P + 1; CF = nr. 402429, UAT Fârdea; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Fârdea; -; nr.: -

1976

1.824.533

67

64980

8.28.01

Canton Coștei

Suprafață teren = 18.199 mp; Suprafață construită = C1-canton = 123 mp,
C2-clădire_birouri = 159 mp, C3-magazie =
55 mp, C4-magazie = 64 mp, C5-wc = 5 mp; Suprafață desfășurată = C1-canton = 246 mp,
C2-clădire_birouri = 159 mp, C3-magazie =
55 mp, C4-magazie = 64 mp, C5-wc = 5 mp;
Tip clădire = P + 1, cărămidă, șarpantă, traseu telefonic, circuit telefonic, post hidrotehnic canal Timiș - Bega; CF = 400802, UAT Coșteiu; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Coșteiu; -; nr.: -

1960

306.809

68

64989

8.28.01

Canton Chizătău

Suprafață teren = 822 mp; Suprafață construită = C1-canton = 73 mp, C2-magazie = 26 mp; Suprafață desfășurată = C1-canton = 73 mp,
C2-magazie = 26 mp; Tip clădire = P;
CF = 406591 UAT Belint; Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Timiș; comuna Belint; -; nr.: -

1987

14.167

69

64990

8.28.01

Sediu sistem Lugoj

P + 2, cărămidă, șarpantă, St = 177 mp, Sc =
135 mp, Sa = 142 mp, suport antenă RTF

Țara: România; județul: Timiș; municipiul Lugoj Belint; -; nr.: - DAB

1989

761.706

70

64991

8.28.01

Teren

Suprafață teren = mp; Suprafață construită = mp; Suprafață desfășurată = mp; Tip clădire =
CF = Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Obreja; -; nr.: - DAB

1968

5.682

71

64992

8.28.01

Teren

Suprafață teren = mp; Suprafață construită = mp; Suprafață desfășurată = mp; Tip clădire =
CF = Suprafață utilă = mp

Țara: România; județul: Caraș-Severin; satul Gherteniș; -; nr.: - DAB

1985

15.389

72

64993

8.28.01

Canton Băile Herculane

Clădire din lemn pe fundație beton, St = 188 mp, Sc = 112 mp, Sa = 76 mp

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Băile Herculane; -; nr.: - DAB

1985

20.348

73

101378

8.03.01

Bh Cerna cu toți afluenții
de ordin I-VI

Lungime curs de apă codificat = 103 km, suprafață lucii de apă = 45 ha

Țara: România; județul: Gorj; -; -; nr.: -

1998

558.000

74

101382

8.03.01

BH Cerna cu afluenții
de ordin I-VI

Lungime curs de apă codificat = 9 km, suprafață lucii de apă = 16.8 ha

Țara: România; județul: Mehedinți; -; -; nr: -

1998

208.320

75

101577

8.03.03

Acumularea Latunaș

Suprafață NNR = 8 ha

Țara: România; județul: Timiș; comuna Jamu Mare; -; nr.: - DAB

1979

56.751

76

101603

8.03.03

Acumularea Tăria

Suprafață NNR = 3,4 ha

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Bozovici; nr.: - DAB

1984

86.417

77

101606

8.03.03

acumulare Buhui

Suprafață NNR = 9,87 ha

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Anina; -; nr.: -; DAB

1908

208.609

78

113294

8.03.10

Nod hidrotehnic Sânmihaiu Român

Lungime = ml; tip = suprafață = mp; CF =

Țara: România; județul: Timiș; comuna Sânmihaiu Român; -; nr.: -

1998

5.891.775

79

113431

8.28.01

MHC Topolovăț centrala râu Bega

Suprafață teren = 19.500 mp; Suprafață construită = C1-microhidrocentrală = 343 mp,
C2-trafo = 25 mp, C3-canal_de_evacuare = 8.512 mp; Suprafață desfășurată =
C1-microhidrocentrală = 343 mp, C2-trafo = 25 mp, C3-canal_de_evacuare = 8.512 mp; tip clădire = P; CF = 401750, UAT Topolovățu Mare;
Suprafață utilă = mp;

Țara: România; județul: Timiș; comuna Topolovățu Mare; -; nr.: -

1998

2.995.793

80

153854

8.28.01

Spații utilizate de SGA

Spațiu compus din 5 încăperi cu 7,91% părți comune indiviză; 172/2170 cota parte teren; CF8581, CF ind 142677
Timișoara nr. top 16924

Țara: România; județul: Timiș; MRJ Timișoara; Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 36

2008

35.067

81

159873

8.30.03

Sistem IT și de comunicații

Denumire = L2 AHSS COMM Sistem de comunicații cu stațiile hidrometrice

Țara: România; județul: Timiș; MRJ Timișoara; -; nr.: -

2012

294.127

82

159879

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 418 Fârdea

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Fârdea; -; nr.: -

2012

96.015

83

159880

8.30.03

Stație automată
hidrometrică
AHSS 421 Moravița

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Moravița; -; nr.: -

2012

86.423

84

159881

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 431 Otelec

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Otelec; -; nr: -

2012

87.856

85

159882

8.30.03

Stație automată hidrometerică
AHSS 432
Grăniceri

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Giera; -; nr.: -

2012

135.878

86

159883

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 433 Becicherecu Mic

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; com. Becicherecu Mic; -; nr.: -

2012

93.902

87

159884

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 434 Topolovățul Mare

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; satul Topolovățu Mare; -; nr.: -

2012

322.445

88

159885

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 437 Racoviță

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Racovița; -; nr.: -

2012

83.388

89

159886

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 439 Chizătău

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; satul Chizătău; -; nr.: -

2012

86.229

90

159887

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 441
Remetea Mare

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Remetea Mare; -; nr.: -

2012

92.352

91

159888

8.30.03

Stație automată hidrometrici
AHSS 443
Șemlacu Mare

Denumire=stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; orașul Gătaia; -;
nr.: -

2012

108.803

92

159889

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 443 Pișchia

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Pișchia; -; nr.: -

2012

198.963

93

159890

8.30.03

Stație automată
hidrometrică
AHSS 956 Cenei

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Cenei; -; nr.: -

2012

102.655

94

159891

8.30.03

Stație automată hidrometrică
AHSS 957 Topolovățu Mic

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Topolovățu Mare; -; nr.: -

2012

85.855

95

159892

8.30.03

Stație automată hidrometrică Q53 Luncani

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Tomești; -; nr: -

2012

124.569

96

159893

8.30.03

Stație automată
hidrometrică
AHSS 415 Crivaia

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Văliug; -; nr.: -

2012

101.377

97

159894

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
420 Tirol

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Doclin; -; nr.: -

2012

103.950

98

159895

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
422 Carașova

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Carașova; -; nr.: -

2012

110.496

99

159896

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
424 Gârliște

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Goruia; -; nr.: -

2012

114.994

100

159897

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
425 Secășeni

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Ticvaniu Mare; -; nr.: -

2012

114.111

101

159898

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
426 Pătaș

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Prigor; -; nr.: -

2012

101.494

102

159899

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
427 Dalboșeț

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Dalboșeț; -; nr.: -

2012

98.676

103

159900

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
428 Naidăș

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Naidăș; -; nr.: -

2012

123.157

104

159901

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
429 Pecinișca

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Băile Herculane; -; nr.: -

2012

98.851

105

159902

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
430 Mehadia

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Mehadia; -; nr.: -

2012

100.988

106

159903

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
435 Bistra Mărului

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Zăvoi; -; nr.: -

2012

100.691

107

159904

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
436 Poiana
Mărului-Șucu

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Zăvoi; -; nr.: -

2012

92.983

108

159905

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
438 Soceni

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Ezeriș; -; nr.: -

2012

102.346

109

159906

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
440 Ohabița

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Păltiniș; -; nr.: -

2012

115.233

110

159907

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
442 Țerova

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; MRJ Reșița; -; nr.: -

2012

87.165

111

159908

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
444 Jitin

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Ciudanovița; -; nr.: -

2012

92.583

112

159909

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
445 Comorâște

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Forotic; -; nr.: -

2012

103.690

113

159910

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
446 Vrăniuț

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Răcășdia; -; nr.: -

2012

92.044

114

159911

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
447 Milcoveni

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Berliște; -; nr.: -

2012

93.778

115

159912

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
448 Sasca Montană

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Sasca Montană; -; nr.: -

2012

106.365

116

159913

8.30.03

Stație automată
hidrometrica AHSS
449 Prigor

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Prigor; -; nr.: -

2012

99.037

117

159914

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
450 Bozovici

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Bozovici; -; nr.: -

2012

99.906

118

159915

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
451 Berzeasca

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Berzasca; -; nr.: -

2012

104.348

119

159916

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
452 Topleț

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Topleț; -; nr.: -

2012

126.344

120

159917

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
955 Reșița

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; MRJ Reșița; -; nr.: -

2012

85.811

121

159918

8.30.03

Stație automată
hidrometrică AHSS
958 Lac Secu

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; MRJ Reșița; -; nr.: -

2012

77.609

122

159919

8.30.03

Stație automată
hidrometrică Q48 Valea Pai

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Ramna; -; nr.: -

2012

84.142

123

159920

8.30.03

Stație automată
hidrometrică Q49 Vărădia

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Vărădia; -; nr.: -

2012

75.914

124

159921

8.30.03

Stație automată
hidrometrică Q50 Secu

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; MRJ Reșița; -; nr.: -

2012

116.898

125

159922

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP184 Lăpușnicel

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Lăpușnicel; -; nr.: -

2012

29.510

126

159923

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP184 Rușchița

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Rusca Montană; -; nr.: -

2012

29.816

127

159924

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP185 Anina

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; orașul Anina; -; nr.: -

2012

29.918

128

159925

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP186 Bănia

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Bănia; -; nr.: -

2012

29.697

129

159926

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP187 Cornea

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Cornea; -; nr.: -

2012

29.848

130

159927

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP188 Bogda

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Bogda; -; nr.: -

2012

29.853

131

159928

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP189 Dognecea

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Dognecea; -; nr.: -

2012

29.918

132

159929

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP190 Ilidia

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Ciclova Română; -; nr.: -

2012

30.093

133

159930

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP191 Jamu Mare

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Jamu Mare; -; nr.: -

2012

29.603

134

159931

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP192
Ohaba Mâtnic

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Copăcele; -; nr.: -

2012

29.848

135

159932

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP193 Voiteg

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Voiteg; -; nr.: -

2012

29.853

136

159933

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP194 Bunea Mare

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; orașul Făget; -; nr.: -

2012

29.362

137

159934

8.30.03

Stație automată pluviometrică PP196 Forotic

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Caraș-Severin; comuna Forotic; -; nr.: -

2012

29.816

138

159935

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP197 Șagu

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Arad; comuna Șagu; -; nr.: -

2012

29.626

139

159982

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP195 Coșava

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Margina; -; nr.: -

2012

29.362

140

159983

8.30.03

Stație automată
pluviometrică PP181
Coșteiu de Sus

Denumire = stație automată cu senzori

Țara: România; județul: Timiș; comuna Margina; -; nr.: -

2012

29.362

TOTAL

314.166.377

----