LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 586 din 28 aprilie 2022 privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Dolj, Tulcea, Braşov, Alba, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Gorj şi municipiul Bucureşti, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 453 din 06 mai 2022
Data publicării
06.05.2022
Vigoare
06 mai 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora, conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a reevaluării acestora, conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a punerii în funcțiune a unor obiective de investiții cu caracter militar.
Articolul 3Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, ca urmare a reevaluării acestora, conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a înregistrării în evidența contabilă a unor active fixe corporale de natura amenajărilor la terenuri, constatate în plus pe teren în urma inventarierii.
Articolul 4Se aprobă modificarea valorilor de inventar ale unor imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 4, ca urmare a punerii în funcțiune a unui obiectiv de investiții cu caracter militar și a îndreptării unor erori materiale în evidența contabilă.
Articolul 5Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările și completările intervenite în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul apărării naționale,
Vasile Dîncu
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 28 aprilie 2022.
Nr. 586.
----