LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 551 din 21 aprilie 2022 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Tribunalului Mureş şi transmiterea unei părţi din acesta în domeniul public al oraşului Luduş

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 412 din 29 aprilie 2022
Data publicării
29.04.2022
Vigoare
29 aprilie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 3.471/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare ale imobilului cu nr. M.F. 160803, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Tribunalului Mureș, ca urmare a reevaluării, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2(1) Se aprobă transmiterea unei părți din imobilul cu nr. M.F. 160803 din domeniul public al statului și administrarea Tribunalului Mureș în domeniul public al orașului Luduș, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 2.(2) Partea de imobil care se transmite potrivit alin. (1) va avea destinația de „drum“.
Articolul 3Predarea-preluarea părții de imobil transmise potrivit art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Justiției - Tribunalul Mureș își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul justiției,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 21 aprilie 2022.
Nr. 551.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului cu nr. M.F. 160803, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Tribunalului Mureș,
ale cărui valoare de inventar și date de identificare se actualizează
Nr. M.F. Codul de clasificație Denumirea Adresa Elementele de descriere tehnică Valoarea de inventar a imobilului, cuprinsă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (lei) Valoarea de inventar actualizată (lei) Baza legală
160803 8.29.09 Teren pentru realizarea obiectivului de investiții publice „Imobil pentru Judecătoria Luduș“ România, județul Mureș, orașul Luduș, Str. Zăvoiului nr. 28
Suprafață teren = 3.517 mp
C.F. nr. 59327
C.F. nr. 59328
303.910,00 299.753,00
Hotărârea Guvernului nr. 630/2015
Hotărârea Guvernului nr. 877/2017
Hotărârea Guvernului nr. 379/2018
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
a părții din imobilul cu nr. M.F. 160803, care se transmite din domeniul public al statului
și administrarea Tribunalului Mureș în domeniul public al orașului Luduș
Număr M.F. Codul de clasificație Denumirea Adresa Persoana juridică de la care se transmite partea de imobil/C.U.I. Persoana juridică la care se transmite bunul/C.U.I. Caracteristicile tehnice și valoarea de inventar ale părții de imobil care se transmite în domeniul public al orașului Luduș Caracteristicile tehnice și valoarea de inventar ale părții de imobil care rămâne în domeniul public al statului român și în administrarea Tribunalului Mureș Denumirea atribuită imobilului, ulterior preluării
160803 (parțial) 8.29.09 Teren România, județul Mureș, orașul Luduș, Str. Zăvoiului nr. 28 Statul român, în administrarea Tribunalului Mureș/ C.U.I. 4323110 Orașul Luduș/ C.U.I. 5669317
S teren = 269 mp
C.F. nr. 59327 Nr. cadastral 59327
Valoare de inventar: 22.927,00 lei

S teren = 3.248 mp
C.F. nr. 59328 Nr. cadastral 59328
Valoare de inventar: 276.826,00 lei
Drum

----