LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECRET

DECRET nr. 109 din 31 ianuarie 2022 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară în grad de Cavaler

Emitent
Președintele României
Publicat
Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022
Data publicării
31.01.2022
Vigoare
31 ianuarie 2022

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 8 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 459/2002 privind Ordinul Virtutea Militară și Medalia Virtutea Militară, cu modificările ulterioare,
cu prilejul aniversării a 30 de ani de la înființare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor remarcabile obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice, precum și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii Armatei României,
Președintele României d e c r e t e a z ă:ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Batalionului 385 Artilerie „Iancu de Hunedoara“.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
București, 31 ianuarie 2022.
Nr. 109.
-----