LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 23.131 din 21 decembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Salvaţi România

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 31 din 11 ianuarie 2022
Data publicării
11.01.2022
Vigoare
11 ianuarie 2022


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021 aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 25.08.2021-15.12.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Salvați România în anul 2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2020 veniturile Partidului Uniunea Salvați România au totalizat 37.275.561,22 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 3.161.456,54 lei, donații în sumă de 17.826.383,73 lei, dobânzi bancare în sumă de 124,54 lei, venituri din diferențe de curs valutar în sumă de 2.959,35 lei, alte venituri din exploatare în sumă de 14.302,04 lei și venituri provenite din subvenții obținute de la bugetul de stat în sumă de 16.270.335,02 lei. Cheltuielile conform documentelor contabile au fost în sumă de 41.588.483,55 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4), art. 16 alin. (3) și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.
București, 21 decembrie 2021.
Nr. 23.131.
----