HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 1.307 din 30 decembrie 2021 pentru aprobarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Societăţii Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe aprobă bugetul rectificat de venituri și cheltuieli pe anul 2021 al Societății Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
Mihaela-Ioana Kaitor,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marius-Constantin Budăi
București, 30 decembrie 2021.
Nr. 1.307.
ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.
MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
Operatorul economic: Societatea Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.
Sediul/Adresa: Piața Națiunilor Unite nr. 9, bl. 107, sectorul 5, București
Cod unic de înregistrare: RO 14273221
BUGETUL RECTIFICAT DE VENITURI ȘI CHELTUIELI 2021


----
MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI
Operatorul economic: Societatea Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A.
Sediul/Adresa: Piața Națiunilor Unite nr. 9, bl. 107, sectorul 5, București
Cod unic de înregistrare: RO 14273221
BUGETUL RECTIFICAT DE VENITURI ȘI CHELTUIELI 2021
----