RAPORT
RAPORT nr. 21.420 din 23 noiembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Monarhist în anul 2021
– extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 21.10.2021-27.10.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Monarhist și la respectarea prevederilor legale referitoare la depunerea documentelor și rapoartelor de către partidele politice la Autoritatea Electorală Permanentă, în anii 2019 și 2020, perioada verificată fiind 1.01.2019-31.12.2020.
Constatări:
Partidul Monarhist nu a transmis toate documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor obținute de către echipa de control s-a constatat că în anul 2019 veniturile au totalizat 4.446,00 lei și au fost obținute exclusiv din cotizații. Cheltuielile au fost în sumă de 6.409,42 lei.
În anul 2020 Partidul Monarhist nu a obținut venituri. Cheltuielile au fost în sumă de 240,00 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4), ale art. 43 alin. (4) și ale art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 23 noiembrie 2021.
Nr. 21.420.