RAPORT
RAPORT nr. 19.296 din 15 octombrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Brăila Nouă în anul 2019 şi în anul 2020
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 28.07.2021-12.10.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile Partidului Brăila Nouă pentru perioada 1.01.2019-31.12.2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2019 veniturile Partidului Brăila Nouă au fost în cuantum total de 35.720,00 lei, din care: donații în sumă de 25.000,00 lei, venituri din alte surse în sumă de 8.000,00 lei și împrumuturi în sumă de 2.720,00 lei. Cheltuielile totale în anul 2019 au fost în sumă de 19.446,75 lei.
În anul 2020 veniturile Partidului Brăila Nouă au fost în cuantum total de 2.941,07 lei, din care: împrumuturi în sumă de 2.940,00 lei și venituri din dobânzi în sumă de 1,07 lei. Cheltuielile totale în anul 2020 au fost în sumă de 14.941,66 lei.
În urma controlului efectuat s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2), (4) și (8), art. 13 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 49 alin. (1) și (3) și ale art. 51 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 15 octombrie 2021.
Nr. 19.296.
-----