LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 19.078 din 12 octombrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Independenţii Comunei Moşniţa în anul 2021

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021
Data publicării
10.11.2021
Vigoare
10 noiembrie 2021


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021 aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-7.10.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Independenții Comunei Moșnița în anul 2020, perioada verificată fiind 12.08.2020-31.12.2020.
Constatări:
Ca urmare a verificării documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2020 Partidul Independenții Comunei Moșnița a înregistrat venituri în valoare de 2.230,00 lei, fiind obținute din contribuții ale candidaților la alegerile autorităților administrației publice locale din anul 2020, iar cheltuielile au fost în sumă de 2.211,45 lei, reprezentând cheltuieli electorale aferente alegerilor autorităților administrației publice locale din anul 2020.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 12 octombrie 2021.
Nr. 19.078.
-----