HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 148 din 21 octombrie 2021 pentru modificarea și completarea anexei la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ
În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu avizul conform al Ministerului Justiției,
având în vedere solicitările de rearondare înaintate Consiliului Superior al Magistraturii de către autoritățile publice locale din județele Sibiu și Covasna, motivate de necesitatea asigurării accesului facil al cetățeanului la serviciul public prestat de instanțele de judecată, precum și punctele de vedere exprimate de instanțe și parchete,
luând în considerare solicitările formulate de instanțele judecătorești și, după caz, de parchetele de pe lângă acestea din circumscripțiile tribunalelor Botoșani, Teleorman și Timiș și respectând echilibrul între volumul de activitate al judecătoriilor din circumscripția aceluiași tribunal și ținând cont de principiul apropierii justiției de cetățean,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ș t e:Articolul IAnexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021, se modifică și se completează după cum urmează:1. La județul Botoșani, comuna Blândești intră în circumscripția Judecătoriei Botoșani.2. La județul Covasna, orașul Covasna și comunaZagon trec din circumscripția Judecătoriei Întorsura Buzăului în circumscripția Judecătoriei Târgu Secuiesc, județul Covasna.3. La județul Sibiu:a) comunele Sadu și Râu Sadului trec din circumscripția Judecătoriei Avrig în circumscripția Judecătoriei Sibiu, județul Sibiu;b) comunele Cristian și Păuca trec din circumscripția Judecătoriei Săliște în circumscripția Judecătoriei Sibiu, județul Sibiu;c) comunele Biertan și Laslea trec din circumscripțiaJudecătoriei Agnita în circumscripția Judecătoriei Mediaș, județul Sibiu.4. La județul Teleorman, comuna Purani trece din circumscripția Judecătoriei Alexandria în circumscripția Judecătoriei Videle, județul Teleorman.5. La județul Timiș, comuna Bucovăț trece din circumscripția Judecătoriei Făget în circumscripția Judecătoriei Timișoara, județul Timiș.
Articolul IIPrezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,
judecător Mihai-Bogdan Mateescu
București, 21 octombrie 2021.
Nr. 148.
----
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,
judecător Mihai-Bogdan Mateescu
București, 21 octombrie 2021.
Nr. 148.
----