LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.064 din 2 octombrie 2021 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 861/2018 pentru aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022 şi a Planului naţional de acţiune 2018-2020 pentru implementarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1014 din 25 octombrie 2021
Data publicării
25.10.2021
Vigoare
25 octombrie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 861/2018 pentru aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022 și a Planului național de acțiune 2018-2020 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 9 noiembrie 2018, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022, a Planului național de acțiune 2018-2020 și a Planului național de acțiune 2021-2022 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022
2. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:Articolul 2^1Se aprobă Planul național de acțiune 2021-2022 pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022, denumit în continuare Plan de acțiune 2021-2022, prevăzut în anexa nr. 3.3. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 5Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.4. În anexa nr. 1, la capitolul VIII „Rezultatele strategiei“ obiectivul general nr. 3 „Dezvoltarea capacității de investigare a infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori“, rezultatul se modifică și va avea următorul cuprins:Rezultat: Nivel crescut de profesionalism al specialiștilor care desfășoară activități de cercetare, urmărire penală și judecare a traficanților5. În anexa nr. 1, capitolul XIII „Proceduri de monitorizare, evaluare“ se modifică și va avea următorul cuprins:XIII. Proceduri de monitorizare, evaluare
Cadrul organizatoric necesar implementării, monitorizării și evaluării Strategiei naționale presupune colaborarea tuturor instituțiilor implicate și interesate pentru a pune în aplicare, întrun mod eficient, direcțiile de acțiune, obiectivele generale și obiectivele specifice prevăzute în prezenta strategie.
În vederea realizării activităților prevăzute în Planul de acțiune și în scopul asigurării atingerii obiectivelor strategiei, se înființează Comitetul de monitorizare a implementării strategiei. Acesta va fi format din reprezentanți la nivel decizional ai instituțiilor implicate (secretar de stat, inspector general, director) și va fi coordonat la nivel de secretar de stat de către Ministerul Afacerilor Interne. Secretariatul Comitetului de monitorizare va fi asigurat de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane.
Pentru obținerea de informații privind stadiul/modul de implementare a Strategiei naționale, precum și rezultatele pe care atingerea obiectivelor acesteia le va produce, monitorizarea va urmări două direcții: a) monitorizarea implementării strategiei. Această direcție furnizează informații privind modul de implementare a acțiunilor menționate în cadrul strategiei. În acest sens, fiecare instituție care desfășoară activități de prevenire și combatere a traficului de persoane, de asistență și reintegrare a victimelor va monitoriza modul de îndeplinire a sarcinilor asumate prin planurile de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale;b) monitorizarea atingerii obiectivelor. Această direcție furnizează informații privind rezultatele concrete obținute în activitatea fiecărei instituții cu responsabilități în domeniul luptei împotriva traficului de persoane. În acest sens, rezultatele monitorizării vor consta în identificarea stadiului îndeplinirii obiectivelor, rezultatelor fiecărei activități măsurate cu ajutorul indicatorilor de performanță stabiliți și descriși în planurile de acțiune pentru implementarea strategiei, compararea rezultatelor obținute cu rezultatele estimate, precum și încadrarea în termenele stabilite.
Instituțiile responsabile vor elabora anual, în primul trimestru al anului următor, un raport de monitorizare. Rapoartele de monitorizare vor evidenția: modul de îndeplinire a sarcinilor asumate prin planurile de acțiune, stadiul îndeplinirii obiectivelor, rezultatele fiecărei activități măsurate cu ajutorul indicatorilor de performanță stabiliți și descriși în planurile de acțiune pentru implementarea strategiei, compararea rezultatelor obținute cu rezultatele estimate, precum și încadrarea în termenele stabilite, progresul înregistrat în îndeplinirea obiectivelor Strategiei naționale și, după caz, motivele îndeplinirii parțiale sau neîndeplinirii obiectivelor, propuneri de îmbunătățire/revizuire a obiectivelor propuse, propuneri de soluții pentru remedierea situațiilor constatate, măsuri de corecție, astfel încât evoluția indicatorilor să fie cea scontată.
Rapoartele de monitorizare vor fi transmise anual Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane sau la solicitarea acesteia, în calitate de Secretariat al Comitetului de monitorizare.
În cadrul procesului de monitorizare și evaluare, Comitetul de monitorizare va analiza modul de realizare a sarcinilor
asumate de către fiecare instituție și va stabili măsurile ce se impun în vederea atingerii obiectivelor strategiei.
La finalul perioadei de implementare a Strategiei naționale împotriva traficului de persoane 2018-2022, Comitetul de monitorizare va realiza o evaluare a rezultatelor obținute raportate la obiectivele stabilite, ce va cuprinde concluzii și recomandări privind posibile măsuri de îmbunătățire a efortului antitrafic și care va fi prezentată Guvernului României.
6. În anexa nr. 1, la capitolul XIV „Instituții responsabile“ litera A, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:1. Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane este structura de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ce are rolul de evaluare și monitorizare, la nivel național, a activității desfășurate în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.7. În anexa nr. 1, la capitolul XIV „Instituții responsabile“ litera C, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:1. Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, exercită activitățile aferente asigurării prevenirii traficului de persoane/minori, asistenței victimelor copii și a persoanelor cu dizabilități. Aceste responsabilități sunt relaționate misiunii globale a autorității la nivel central în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului și ale persoanelor cu dizabilități la nivel național și sunt concretizate prin următoarele atribuții specifice: asigurarea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea serviciilor de prevenire și a serviciilor specializate pentru protecția, reabilitarea și reintegrarea socială a copiilor victime ale oricăror forme de violență, inclusiv traficul de copii, precum și a cadrului metodologic privind prevenirea și intervenția multidisciplinară și interinstituțională în domeniul traficului de copii; asigurarea activităților prevăzute de lege în vederea repatrierii, protecției și monitorizării postrepatriere a copiilor români aflați neînsoțiți pe teritoriul altor state și a copiilor victime ale traficului de minori; monitorizarea respectării drepturilor copilului pe teritoriul României, elaborarea politicilor, strategiilor și standardelor în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități.8. În anexa nr. 1, la capitolul XIV „Instituții responsabile“ litera C, punctul 2 se abrogă.9. În anexa nr. 1, în tot cuprinsul capitolului XIV „Instituții responsabile“, sintagmele „Ministerul Educației Naționale“ și „Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat“ se înlocuiesc cu sintagmele „Ministerul Educației“ și „Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului“.10. După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, al cărei conținut este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
p. Ministrul afacerilor externe,
Cornel Feruță,
secretar de stat
Ministrul educației,
Sorin-Mihai Cîmpeanu
p. Ministrul muncii și protecției sociale,
Mihnea-Claudiu Drumea,
secretar de stat
p. Ministrul sănătății, interimar,
Vass Levente,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
p. Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, interimar,
Daniela Nicolescu,
secretar de stat
p. Ministrul tineretului și sportului,
Kacsó-Doboly Izabella-Mária,
secretar de stat
Secretarul general al Guvernului,
Tiberiu Horațiu Gorun
p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, interimar,
Vasile-Cristian Roman,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Dan Vîlceanu
București, 2 octombrie 2021.
Nr. 1.064.
ANEXĂ(Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 861/2018)

PLANUL NAȚIONAL DE ACȚIUNE 2021-2022
pentru implementarea Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022

PREVENIREA TRAFICULUI DE PERSOANE

Obiectiv general nr. 1: Consolidarea și diversificarea demersurilor de prevenire a traficului de persoane
Rezultat: creșterea eficienței demersurilor preventive prin accentuarea măsurilor de reducere a vulnerabilității în plan social, economic și educațional

Obiectiv specific 1.1: Creșterea nivelului de informare a populației în vederea conștientizării implicațiilor traficului de persoane

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen
de realizare

Instituții responsabile
cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Realizarea și implementarea, inclusiv în mediul online, de acțiuni/campanii de informare și conștientizare a publicului cu privire la fenomenul traficului de persoane

Număr de acțiuni/campanii de informare derulate
Număr de beneficiari
Număr de materiale informativ-preventive diseminate

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
Parteneri:
Instituții de stat
Autorități locale
ONG
Mediul privat

Buget ANITP
Buget parteneri
Finanțare externă nerambursabilă

Desfășurarea unor activități informativ-preventive cu ocazia Zilei mondiale împotriva traficului de persoane - 30 iulie, precum și a Zilei europene de luptă împotriva traficului de persoane -
18 octombrie

Număr de activități de informare desfășurate
Număr de beneficiari/participanți

anual:
iulie-octombrie

Responsabili:
MAI prin ANITP
Parteneri:
EIL
ONG

Buget ANITP
Buget APL
Buget ONG
Finanțare externă nerambursabilă

Derularea de activități de informare și consiliere a părinților și elevilor asupra consecințelor traficului de persoane

Număr de activități de informare și consiliere desfășurate
Număr de participanți/beneficiari

anual

Responsabili:
ME
Parteneri:
MAI prin ANITP
MAI prin IGPR
MMPS prin IM
ANR
EIL
ONG

Buget ME
Buget APL
Buget parteneri
Finanțare externă nerambursabilă

Stimularea promovării de către mass-media a mesajelor de informare, sensibilizare și conștientizare a publicului cu privire la traficul de persoane/traficul de minori

Număr de articole publicate în presă
Număr de emisiuni tv/radio difuzate
Număr de difuzări ale spoturilor video/radio

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
Parteneri:
Instituții de stat
Autorități locale
ONG
Mediul privat

Buget ANITP Buget parteneri Finanțare externă nerambursabilă

Derularea de acțiuni de informare a persoanelor care tranzitează frontierele României (cetățeni români sau străini), cu privire la traficul de persoane

Număr de acțiuni
Număr de persoane informate

semestrial

Responsabili:
MAI prin IGPF
Parteneri:
MAI prin ANITP
ONG

Buget IGPF
Buget ANITP

Continuarea campaniei de informare derulate de către misiunile diplomatice și oficiile consulare, atât prin mijloace online, cât și prin intermediul activităților întreprinse în rândul comunităților românești

Număr de activități realizate prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare
Număr de beneficiari

2022

Responsabili:
MAE
Parteneri:
MAI prin ANITP
MMPS

Buget MAE
Buget parteneri

Organizarea de activități tip zile comune de acțiune JAD THB dedicate prevenirii și combaterii traficului de persoane la nivel internațional

JAD realizate
Rezultate obținute

anual

Responsabili:
MAI prin IGPR
Parteneri:
MAI prin ANITP, IGPF, IGI MMPS prin IM
DGASPC
ONG

Bugetele instituțiilor implicate

Reluarea programului de educație juridică în școli cu accent pe tematicile trafic de persoane/justiția în interesul copilului („child-friendly justice“)

Număr de persoane implicate Număr de activități educative desfășurate

anual

Responsabili:
CSM
ME

Buget ME,
Buget CSM

Realizarea de activități de prevenire a traficului de persoane, în unitățile de învățământ, având ca beneficiari minori cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani

Număr de activități
Număr de materiale informativ-preventive distribuite

2021

Responsabili:
DIICOT
MAI prin ANITP

Buget DIICOT Buget ANITP

Formarea cadrelor didactice în vederea derulării de activități de informare a părinților și copiilor cu privire la riscurile traficului de persoane

Număr de sesiuni de formare Număr de cadre didactice participante

anual

Responsabili:
ME
Parteneri:
MAI prin ANITP
MAI prin IGPR
ONG

Buget ME
Buget parteneri

Realizarea de campanii de informare adresate atât cetățenilor români din afara granițelor, cât și celor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate, cu privire la drepturile pe care aceștia le au, la potențialele riscuri la care se expun în momentul în care părăsesc România, precum și asupra instituțiilor cărora se pot adresa în cazul în care le sunt încălcate drepturile

Număr de activități de informare desfășurate
Număr de beneficiari ai campaniei
Număr de materiale informative distribuite

anual

Responsabili:
SGG prin DRP
Parteneri:
MAE
MAI prin ANITP
MMPS

Buget DRP alocat prin bugetul SGG
Buget parteneri

Obiectiv specific 1.2: Reducerea factorilor de risc ce conduc la victimizare

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Organizarea de cursuri de formare profesională a persoanelor din grupurile sociale vulnerabile și aplicarea de măsuri de stimulare a operatorilor economici care angajează victime ale traficului

Număr de persoane cuprinse în programele de formare profesională organizate Număr de operatori economici beneficiari ai măsurilor de stimulare
Număr de persoane angajate ca urmare a implementării măsurilor cuprinse în programul de ocupare

anual

Responsabili:
MMPS prin ANOFM

Buget ANOFM

Desfășurarea de activități educative în zona educației nonformale destinate elevilor din învățământul preuniversitar

Număr de activități educative desfășurate
Număr de beneficiari/participanți

anual

Responsabili:
ME
Parteneri:
ONG

Buget ME
Buget parteneri

Desfășurarea unor activități de reducere a abandonului școlar în rândul copiilor și tinerilor

Număr de copii și tineri beneficiari ai măsurilor de reducere a abandonului școlar

anual

Responsabili:
ME
Parteneri:
ANR

Buget ME Finanțare externă nerambursabilă

Obiectiv specific 1.3: Monitorizarea activității operatorilor economici din domeniile profesionale cu fluctuație mare a forței de muncă (construcții, agricultură, exploatarea lemnului, turism)

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Identificarea, prin activitatea de control a inspectorilor de muncă, a posibilelor cazuri de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă

Număr total de controale efectuate
Număr de posibile cazuri de trafic suspicionate și sesizate la IGPR

semestrial

Responsabili:
MMPS prin IM
Parteneri:
MAI prin IGPR
MAI prin ANITP

Buget IM
Buget parteneri

Desfășurarea de verificări la operatorii economici cu profil de activitate întreținere corporală/salon de masaj

Număr de acțiuni de verificare efectuate
Număr de operatori economici identificați

2021

Responsabili:
MAI prin IGPR
Parteneri:
MMPS prin IM
MAI prin ANITP

Buget IGPR Buget parteneri

Realizarea de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu structuri și instituții cu atribuții în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, respectiv Inspecția Muncii, pentru combaterea muncii nedeclarate a resortisanților țărilor terțe

Număr de acțiuni și controale efectuate
Număr de angajatori verificați
Numărul posibilelor cazuri de trafic constatate și sesizate de IGI organelor de urmărire penală

anual

Responsabili:
MAI prin IGI
Parteneri:
MMPS prin IM
MAI prin IGPR

Buget IGI
Buget parteneri

Rezultatele acțiunilor: nivel ridicat al cunoștințelor deținute de populație/grupuri de risc/categorii profesionale referitoare la fenomenul traficului de persoane; grad crescut de conștientizare a populației cu privire la cauzele și consecințele traficului de persoane; grad crescut al capacității de autoprotecție a persoanelor din grupurile vulnerabile; reducerea vulnerabilității la trafic prin măsuri economice, sociale și educaționale; campanii/proiecte/inițiative de prevenire implementate, naționale, regionale sau locale, adresate grupurilor-țintă; asigurarea unui grad înalt de respectare a normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; identificarea resortisanților țărilor terțe care prestează activități lucrative fără forme legale; identificarea unor posibile cazuri de străini traficați prin muncă; creșterea gradului de conștientizare a fenomenului traficului de persoane în rândul persoanelor care tranzitează frontiera; creșterea capacității de diseminare a informațiilor necesare în vederea prevenirii și combaterii traficului de persoane

PROTECȚIA, ASISTENȚA ȘI REINTEGRAREA SOCIALĂ A VICTIMELOR TRAFICULUI DE PERSOANE

Obiectiv general nr. 2: Îmbunătățirea calității protecției și asistenței acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale
Rezultat: calitate și eficiență crescute ale serviciilor de asistență acordate victimelor traficului de persoane

Obiectiv specific 2.1: Consolidarea dialogului interinstituțional și a coordonării asistenței și protecției victimelor traficului de persoane și traficului de minori

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Continuarea activității grupului de lucru (GL) pentru monitorizarea implementării măsurilor de protecție și asistență a victimelor traficului de persoane și traficului de minori

Număr de întâlniri organizate

trimestrial

Responsabili:
MAI prin ANITP
IGI, IGPR
MMPS prin DPSS, ANDPDCA, ANES, ANOFM MS
MJ
MAE
ME
ANR
Parteneri:
OIM
ONG

Bugetele instituțiilor implicate

Organizarea unor sesiuni regionale de comunicare (online) între membrii GL asistență victime cu reprezentanții actorilor sociali (DGASPC-uri, centre regionale ale ANITP, ONG-uri) în vederea identificării de soluții pentru îmbunătățirea accesării de către victimele traficului a serviciilor sociale dezvoltate la nivel local

Număr se sesiuni regionale de comunicare
Număr de participanți sesiuni de comunicare

octombrie 2022

Responsabili:
GL asistență victime trafic Parteneri:
DGASPC
ONG

Bugetele instituțiilor implicate

Obiectiv specific 2.2: Creșterea capacității sistemului de asistență socială de răspuns la nevoile specifice victimelor traficului de persoane

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Realizarea unei analize a serviciilor specializate pentru victimele traficului de persoane înființate la nivel național

Analiză realizată

primul semestru 2021

Responsabili:
MMPS prin DPSS ANDPDCA și ANES Parteneri:
MAI prin ANITP

Buget MMPS (ANDPDCA) Buget parteneri

Analiza cadrului normativ privind asigurarea calității serviciilor sociale destinate victimelor traficului de persoane, eliminarea suprapunerilor legislative, îmbunătățirea acestuia

Analiză a cadrului normativ realizată
Recomandări formulate

primul semestru 2021
primul semestru 2022

Responsabili:
MMPS prin DPSS
ANDPDCA
ANES
Parteneri:
MAI prin ANITP
ONG

Bugetul instituțiilor implicate

Organizarea unor sesiuni de formare destinate specialiștilor din cadrul DGASPC care lucrează direct cu copiii victime ale traficului de persoane

Număr de sesiuni de formare organizate
Număr de participanți din cadrul DGASPC

semestrul 2 2021 semestrul 2 2022

Responsabili:
MMPS prin ANDPDCA
MAI prin ANITP
Parteneri:
DGASPC
ONG

Buget ANDPDCA, ANITP
Buget parteneri

Dezvoltarea oportunităților de finanțare nerambursabilă destinate furnizorilor de servicii sociale adresate victimelor traficului de persoane, prin accesare de fonduri externe nerambursabile aferente perioadei 2021-2027

Număr de proiecte acceptate pentru finanțarea dezvoltării serviciilor sociale destinate victimelor traficului de persoane Număr de servicii sociale dezvoltate cu fonduri europene

2021 octombrie 2022

Responsabili:
MMPS
MIPE

Fonduri europene, bugetul de stat

Identificarea soluțiilor comune pentru creșterea și optimizarea gradului de aplicare a prevederilor legale în domeniul protecției și asistenței victimelor traficului de minori

Soluții identificate

Semestrul II 2022

Responsabili:
MMPS prin ANDPDCA
ANITP

Buget
MMPS prin ANDPDCA
ANITP

Obiectiv specific 2.3: Asigurarea asistenței și protecției specifice principalelor categorii de victime identificate

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile
cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Asigurarea asistenței consulare specifice cetățenilor români identificați ca victime ale traficului de persoane

Număr de cetățeni români identificați drept victime ale traficului de persoane cărora li s-au eliberat documente de călătorie/le-a fost facilitat transportul în vederea repatrierii

2022

Responsabili:
MAE prin MDOC

Buget MAE/MDOC Alte surse (OIM/ONG)

Înregistrarea în baza de date ANOFM a persoanelor din categoria victime ale traficului de persoane

Număr de persoane victime ale traficului de persoane înregistrate în evidența ANOFM

anual

Responsabili:
MMPS prin ANOFM

Buget ANOFM

Cuprinderea victimelor traficului de persoane în măsurile de stimulare a ocupării

Număr de persoane victime ale traficului de persoane cuprinse în măsuri de stimulare a ocupării

anual

Responsabili:
MMPS prin ANOFM

Buget ANOFM

Implicarea activă a inspectoratelor școlare și a directorilor de unități de învățământ în reintegrarea educațională a victimelor

Număr de victime care și-au continuat traseul educațional

anual

Responsabili:
ME
Parteneri:
MMPS prin ANDPDCA
MAI prin ANITP

Buget ME
Buget parteneri

Rezultatele acțiunilor: capacitate crescută de coordonare integrată a măsurilor de asistență a victimelor traficului de persoane; capacitate crescută de acordare de asistență specializată victimelor traficului de persoane; asistență și protecție adaptată situației specifice și nevoilor individuale

COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE

Obiectiv general 3: Dezvoltarea capacității de investigare a infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori
Rezultat: nivel crescut de profesionalism al specialiștilor care desfășoară activități de cercetare, urmărire penală și judecare a traficanților

Obiectiv specific 3.1: Dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor și competențelor profesionale prin formarea și pregătirea continuă, necesară și adaptată a profesioniștilor din domeniul judiciar antitrafic și a celor din cadrul celorlalte structuri de aplicare a legii

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Participarea la cursuri de specializare pentru dezvoltarea tacticii de investigare a infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori a specialiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate.

Număr de cursuri organizate Număr de polițiști formați/specializați

anual

Responsabili:
MAI prin IGPR

Buget IGPR

Introducerea în programele de formare continuă a polițiștilor de la nivelul IGPR și IGPF a unor teme privind identificarea, referirea, evaluarea de risc, repatrierea, acordarea perioadei de reflecție, asistența și protecția victimelor traficului, precum și a altor aspecte privind perspectiva victimologică a traficului de persoane

Curriculă realizată

anual

Responsabili:
MAI prin IGPR
MAI prin IGPF
Parteneri:
MAI prin ANITP

Nu este cazul

Organizarea unor sesiuni de pregătire a polițiștilor care pot intra în contact cu victimele traficului de persoane cu privire la prevederile Mecanismului național de identificare și referire

Număr de sesiuni desfășurate Număr de polițiști instruiți

2021

Responsabili:
MAI prin IGPR
Parteneri:
MAI prin ANITP
ONG

Buget IGPR
Buget parteneri

Desfășurarea unor sesiuni de instruire a lucrătorilor poliției de frontieră, care pot intra în contact cu victimele traficului de persoane cu privire la prevederile Mecanismului național de identificare și referire

Număr de sesiuni desfășurate Număr de polițiști de frontieră participanți

2021

Responsabili:
MAI prin IGPF
Parteneri:
MAI prin ANITP
ONG

Buget IGPF
Buget parteneri

Instruirea profesioniștilor din cadrul IGI care pot intra în contact cu victimele traficului de persoane cu privire la prevederile Mecanismului național de identificare și referire

Număr de instruiri realizate Număr de profesioniști instruiți

2021

Responsabili:
MAI prin IGI
Parteneri:
MAI prin ANITP
ONG

Buget IGI
Buget parteneri

Organizarea de activități de formare profesională continuă în domeniul audierii persoanelor vulnerabile în general, inclusiv a minorilor - victime ale traficului de persoane

Număr de judecători și procurori formați

anual

Responsabili:
INM
Parteneri:
UNBR

Fonduri europene

Organizarea de activități de formare profesională continuă în domeniul tacticilor de investigare a infracțiunilor de trafic de persoane

Număr de reuniuni de formare
Număr de judecători și procurori formați

anual

Responsabili:
INM

Buget INM

Organizarea de cursuri de învățământ profesional și formare profesională efectuate în cadrul structurii centrale a DIICOT - Biroul de pregătire profesională și proiecte, vizând teme de interes în domeniul traficului de persoane, traficului de minori și pornografiei infantile

Număr de sesiuni realizate Număr de persoane instruite

anual

Responsabili:
DIICOT

Buget DIICOT

Obiectiv specific 3.2: Creșterea gradului de participare a victimelor traficului de persoane în procesul penal

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Realizarea unor întâlniri comune între procurorii DIICOT și polițiștii din cadrul DCCO având ca obiectiv standardizarea, la nivel național, a procedurilor de aducere la cunoștință a drepturilor victimelor traficului de persoane statuate în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare, cu accent pe modalitatea efectivă de obținere a compensațiilor financiare din bugetul alocat cu această destinație la Ministerul Justiției

Număr de sesiuni realizate Număr de persoane instruite

anual

Responsabili:
DIICOT
MAI prin IGPR

Buget DIICOT
Buget IGPR

Realizarea unor întâlniri periodice cu reprezentanții organizațiilor ce asigură servicii victimelor traficului de persoane, având ca scop implicarea acestora în asistența victimelor traficate și dezvoltarea unei colaborări eficiente pe întreaga durată a procesului între autorități și organizațiile neguvernamentale implicate

Număr de întâlniri realizate
Număr de participanți

periodic

Responsabili:
DIICOT

Buget DIICOT

Organizarea unor sesiuni de dezbatere cu profesioniști din domeniul combaterii traficului de persoane și al asistenței victimelor cu privire la coordonarea victimelor traficului de persoane în procesul penal

Număr de sesiuni realizate

trimestrul 4 2021

Responsabili:
MAI prin ANITP
Parteneri:
DIICOT
MAI prin IGPR, IGJR , IGPF MJ
OIM
ONG

Bugetele instituțiilor implicate
Proiect - finanțare externă nerambursabilă (OIM)

Obiectiv specific 3.3: Dezvoltarea capacității de utilizarea a investigațiilor financiare în cercetarea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori, precum și în identificarea și urmărirea bunurilor și profiturilor obținute din săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile
cu implementarea acțiunii/activității Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Diseminarea către procurorii DIICOT și polițiștii DCCO ce activează pe linia combaterii traficului de persoane a materialelor de lucru/ghidurilor/studiilor realizate în 2018-2019 ca urmare a implementării proiectelor cu finanțare nerambursabilă derulate în această perioadă

Număr de persoane instruite

2021

Responsabili:
DIICOT
MAI prin IGPR

Buget
DIICOT
Buget IGPR

Realizarea de întâlniri periodice cu specialiști din domeniul investigațiilor financiare în scopul schimbului de bune practici și al dezbaterii modalităților de acțiune în cazurile concrete de trafic de persoane și trafic de minori identificate

Număr de întâlniri realizate Număr de participanți

anual

Responsabili:
DIICOT
MAI prin IGPR

Buget
DIICOT
Buget IGPR

Participarea la sesiuni de formare a polițiștilor/ procurorilor privind utilitatea și complementaritatea investigațiilor financiare în optimizarea rezultatelor investigative

Număr de sesiuni realizate Număr de polițiști/procurori instruiți

anual

Responsabili:
DIICOT
MAI prin IGPR

Buget
DIICOT
Buget IGPR

Realizarea de schimb de bune practici cu structuri financiare din țările de tranzit și țările de destinație

Schimb de bune practici realizat

anual

Responsabili:
DIICOT
MAI prin IGPR

Buget
DIICOT
Buget IGPR

Obiectiv specific 3.4: Îmbunătățirea tehnicilor și instrumentelor de lucru în scopul optimizării identificării, urmăririi și confiscării bunurilor și profiturilor obținute din comiterea infracțiunii de trafic de persoane/minori

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Organizarea de sesiuni de instruire în scopul optimizării identificării, urmăririi și administrării bunurilor indisponibilizate

Număr de sesiuni realizate
Număr de participanți

anual

Responsabili:
MJ prin ANABI
Parteneri:
DIICOT
MAI prin IGPR

Bugetul instituțiilor implicate

Creșterea gradului de utilizare a instrumentelor de cooperare judiciară necesare în vederea identificării bunurilor și profiturilor obținute din infracțiunile de trafic de persoane/minori, indisponibilizării și confiscării acestora

Bunuri/Profituri identificate, indisponibilizate, confiscate

anual

Responsabili:
MJ
Parteneri:
DIICOT

Bugetul instituțiilor implicate

Organizarea în colaborare cu experți străini a unor sesiuni de instruire a procurorilor și polițiștilor cu privire la modalitatea de identificare, ridicare, conservare a bunurilor mobile sechestrate, inclusiv a celor perisabile, și modalitățile de identificare a produsului infracțional capitalizat în afara granițelor țării

Număr de sesiuni realizate/
Număr de persoane instruite

anual

Responsabili:
DIICOT

Buget DIICOT

Obiectiv specific 3.5: Dezvoltarea cooperării judiciare dintre structurile din domeniile conexe traficului de persoane ce pot contribui la cercetarea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, la nivel național

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Realizarea unor întâlniri cu principalele structuri din domeniile conexe traficului de persoane în vederea elaborării unor metodologii de lucru care să asigure un răspuns prompt în dosarele de trafic de persoane și trafic de minori, vizând exploatarea prin muncă și exploatarea sexuală

Număr de întâlniri realizate

2021

Responsabili:
DIICOT

Buget DIICOT

Obiectiv specific 3.6: Consolidarea cooperării judiciare internaționale dintre structurile de combatere a criminalității organizate în domeniul traficului de persoane

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Cooperarea cu EUROJUST ȘI EUROPOL, inclusiv în relația cu statele terțe cu care EUROJUST are acorduri de colaborare; cooperarea cu rețelele de experți; cooperarea judiciară la nivel de parchete și instanțe cu autoritățile judiciare din alte state

Număr de mandate europene de arestare și extrădări active și pasive emise în cazul cauzelor cu trafic de persoane cu componentă transnațională
Număr de comisii rogatorii, ordine de confiscare și indisponibilizare

anual

Responsabili:
MJ
Parteneri:
DIICOT

Bugetul instituțiilor implicate

Participarea la acțiuni comune EUROJUST ȘI EUROPOL pentru destructurarea rețelelor internaționale de trafic de persoane

Număr de echipe comune
Număr de participări la întâlniri de coordonare
Număr de acțiuni comune

anual

Responsabili:
DIICOT
MAI prin IGPR

Bugetul instituțiilor implicate

Utilizarea tuturor instrumentelor de cooperare internațională cu statele de tranzit și destinație, pentru creșterea gradului de identificare timpurie a cazurilor de trafic de persoane, obținerea și securizarea probelor, depistarea și arestarea traficanților

Număr de cereri de asistență judiciară în materie penală active/pasive
Număr de OEA solicitate/executate
Număr de MEA emise/executate

anual

Responsabili:
DIICOT
MAI prin IGPR

Nu este cazul

Rezultatele acțiunilor: specialiști instruiți în investigarea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori; grad crescut de identificare a victimelor traficului și de intervenție a specialiștilor din structurile de combatere a crimei organizate, precum și a profesioniștilor din celelalte structuri de aplicare a legii, în cazurile de trafic de persoane; capacitate crescută de lucru cu victimele traficului de persoane, prin creșterea gradului de empatie și înțelegere a perspectivei umane; grad crescut de participare a victimelor traficului de persoane în procesul penal; capacitate crescută de probare a faptelor de trafic de persoane și trafic de minori, precum și de identificare și urmărire a produsului infracțional; nivel crescut de recuperare a prejudiciului rezultat din comiterea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori; grad crescut de cooperare la nivel național în vederea creșterii capacității de investigare a infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori; utilizarea activă a instrumentelor de cooperare judiciară internațională

MONITORIZAREA ȘI EVALUAREA TRAFICULUI DE PERSOANE ȘI A IMPLEMENTĂRII POLITICILOR

Obiectiv general nr. 4: Creșterea calității informațiilor diseminate privind fenomenul traficului de persoane
Rezultat: grad crescut al calității informațiilor diseminate

Obiectiv specific 4.1: Îmbunătățirea datelor colectate și a modului de colectare a datelor de către instituțiile cu responsabilități în domeniu

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Modificarea și implementarea noului ECRIS în sensul colectării de date specifice traficului de persoane, din care să rezulte atât numărul de victime, cât și alte date statistice importante legate de victime și traficanți (sex, mediu de proveniență, vârsta, forma de exploatare)

Modificări realizate și implementate

2022

Responsabili:
MJ
Parteneri:
CSM
DIICOT

Bugetele instituțiilor implicate

Colectarea sistematică de date privind măsurile de asistență și protecție acordate victimelor traficului de persoane și de minori

Categorii de date disponibile

semestrial

Responsabili:
MAI prin ANITP
IGI, IGPR
MMPS prin DPSS, ANDPDCA, ANES, ANOFM
MJ
MAE
ME
ANR
Parteneri:
MS
DGASPC
OIM
ONG

Bugetele instituțiilor responsabile și partenere

Obiectiv specific 4.2: Îmbunătățirea cunoștințelor referitoare la dimensiunea fenomenului traficului de persoane

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Organizarea de către Centrul de instruire a personalului consular a unor sesiuni tematice de pregătire a personalului diplomatic, consular și de specialitate al MAE care urmează să fie trimis în misiune anuală/temporară în cadrul MDOC, prin invitarea unor lectori din partea ANITP

Număr de module organizate
Număr de beneficiari

2022

Responsabili:
MAE
Parteneri:
MAI prin ANITP

Bugetul MAE

Derularea unor sesiuni de pregătire pentru personalul din cadrul MDOC, cu sprijinul ANITP, având drept obiect comunicarea unor eventuale modificări de ordin legislativ, a unor trenduri observate, posibile modalități de abordare a fenomenului

Număr de sesiuni de pregătire pentru personalul din MDOC
Număr de beneficiari

2022

Responsabili:
MAE
Parteneri:
MAI prin ANITP

Bugetul MAE

Realizarea de studii/analize/cercetări cu privire la evoluția fenomenului

Studii/analize/cercetări efectuate

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
Parteneri:
ONG
MAI prin IGPR

Buget ANITP Finanțare externă nerambursabilă

Rezultatele acțiunilor: mod unitar și comparabil de măsurare și interpretare a datelor; cunoașterea evoluției fenomenului traficului de persoane; cunoașterea consecințelor noilor prevederi legislative în domeniul traficului de persoane

COOPERARE INTERINSTITUȚIONALĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ

Obiectiv general nr. 5: Dezvoltarea și extinderea procesului de cooperare între actorii relevanți, naționali și internaționali, implicați în lupta împotriva traficului de persoane, precum și dinamizarea eforturilor de acțiune diplomatică de prevenire și combatere a traficului de persoane și de protejare a cetățenilor români în țările de destinație
Rezultat: mecanism funcțional de cooperare, la nivel național și internațional, între actorii relevanți implicați în prevenirea și combaterea traficului de persoane și în oferirea de asistență și protecție victimelor traficului de persoane, precum și grad crescut de protecție a cetățenilor români aflați în țările de destinație

Obiectiv specific 5.1: Consolidarea cooperării dintre instituțiile relevante cu responsabilități în prevenirea și combaterea traficului de persoane și în oferirea de asistență și protecție victimelor traficului de persoane

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Organizarea de întâlniri ale echipelor interinstituționale antitrafic județene

Număr de întâlniri desfășurate

anual

Responsabili:
Instituția prefectului
Parteneri:
MAI prin ANITP
Autorități publice locale
Instituții guvernamentale
ONG

Bugetele instituțiilor implicate

Derularea de sesiuni de instruire/informare a categoriilor profesionale implicate în prevenirea, combaterea și oferirea de asistență și protecție victimelor traficului de persoane

Număr de sesiuni de instruire/informare organizate
Număr de lucrători instruiți/informați

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
Parteneri:
ONG
MAI prin IGPR
DIICOT
MS
MAE
ME
MMPS

Bugetul instituțiilor implicate

Organizarea de întâlniri ale echipelor interinstituționale locale (județene) pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă

Număr de întâlniri desfășurate
Număr de cazuri identificate de inspectorii de muncă

anual

Responsabili:
Consiliile județene - DGASPC
Parteneri:
MMPS prin IM

Bugetele instituțiilor implicate

Obiectiv specific 5.2: Diversificarea colaborării în domeniul traficului de persoane între instituțiile publice, societatea civilă și reprezentanții sectorului privat

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Dezvoltarea de parteneriate între instituțiile guvernamentale, reprezentanți ai societății civile (ONG, sindicate, asociații) și ai sectorului privat

Număr de protocoale de colaborare/parteneriate/planuri de acțiune încheiate

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
Instituții de stat
Autorități locale
Parteneri:
ONG
Societăți comerciale private

Buget responsabili
Buget parteneri

Activități de instruire și informare a reprezentanților furnizorilor de servicii care pot veni în contact cu victimele/posibilele victime ale traficului (transportatori de persoane, personal hotelier)

Număr de acțiuni de informare
Număr de beneficiari

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
Parteneri:
ONG
Societăți comerciale private

Buget responsabili
Buget parteneri

Dezvoltarea unor parteneriate, încheierea unor protocoale cu organizații naționale și internaționale care să asigure formare de specialitate pentru toate categoriile de actori implicați în combaterea fenomenului

Număr de parteneriate

2021

Responsabili:
DIICOT

Buget DIICOT
Finanțare externă nerambursabilă

Obiectiv specific 5.3: Dezvoltarea relațiilor de cooperare internațională cu instituții similare din străinătate, organizații și organisme internaționale sau instituții/organisme ale UE

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Participare la activitățile de relații internaționale cu instituții similare din străinătate, organizații și organisme internaționale sau instituții/organisme ale UE

Număr de întâlniri

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
MAE
DIICOT
MAI
MJ
MMPS

Bugetele instituțiilor implicate

Obiectiv specific 5.4: Aprofundarea cooperării cu statele de destinație în scopul coordonării acțiunilor și eforturilor de prevenire și descurajare a traficului de persoane și al asistenței acordate cetățenilor români

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Colaborarea cu autoritățile locale și cu organizațiile internaționale din țara de reședință

Număr de contacte cu autoritățile din statul de reședință

2022

Responsabili:
MAE prin MDOC
Parteneri:
MAI

Bugetele instituțiilor implicate

Informarea autorităților de pe plan local cu privire la legislația în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane

Număr de beneficiari

2022

Responsabili:
MAE prin MDOC

Bugetele instituțiilor implicate

Participarea la activități de cooperare internațională cu statele de destinație ale traficului de persoane

Număr de întâlniri desfășurate
Schimb de informații realizat

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
MAI prin IGPR
DIICOT
MAE
MMPS prin ANDPDCA

Bugetele instituțiilor implicate

Obiectiv specific 5.5: Continuarea politicii de atragere a fondurilor externe nerambursabile

Acțiune (activitate)

Indicatori de monitorizare

Termen de realizare

Instituții responsabile cu implementarea acțiunii/activității
Instituții partenere în implementarea acțiunii/activității

Surse de finanțare

Accesarea de fonduri europene în cadrul call-ului deschis pe linia traficului de persoane - Joint Action against Trafficking in Human Beings addressing the Culture of Impunity ISFP-2019-AG-THB

Fonduri accesate

2021-2022

Responsabili:
DIICOT

Fonduri europene nerambursabile

Elaborarea, fundamentarea și implementarea proiectelor/parteneriatelor cu finanțare externă nerambursabilă

Numărul proiectelor și parteneriatelor aflate în elaborare/implementare

anual

Responsabili:
MAI prin ANITP
MAI prin IGPR
Parteneri:
ONG

Bugetele instituțiilor implicate
Finanțare externă nerambursabilă

Rezultatele acțiunilor: răspuns național antitrafic eficient, coerent și transparent; canale active de comunicare și cooperare la nivel global în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane; calitate crescută a activităților antitrafic desfășurate de către actorii relevanți în parteneriat; răspuns coordonat și eficient al autorităților din statele de origine și destinație în vederea reducerii traficului de persoane; calitate crescută a activităților antitrafic finanțate prin intermediul fondurilor externe nerambursabile
Lista abrevierilor utilizate în text

ANABI

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală

ANES

Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați

ANITP

Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane

ANOFM

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

ANDPDCA

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copilului și Adopție

ANR

Agenția Națională pentru Romi

APL

Autoritate publică locală

CSM

Consiliul Superior al Magistraturii

DCCO

Direcția de Combatere a Criminalității Organizate

DGASPC

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

DRP

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

DIICOT

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

EIL

Echipele intersectoriale locale pentru prevenirea și combaterea violenței asupra copilului și a violenței domestice

EUROPOL

Oficiul European de Poliție

EUROJUST

Organ al Uniunii Europene instituit în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate

IGI

Inspectoratul General pentru Imigrări

IGPF

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

IGPR

Inspectoratul General al Poliției Române

IM

Inspecția Muncii

INM

Institutul Național al Magistraturii

JAD THB

Joint Action Day on Trafficking in Human Beings

MAE

Ministerul Afacerilor Externe

MAI

Ministerul Afacerilor Interne

MDOC

Misiunile diplomatice și oficiile consulare

MEA

Mandat european de arestare

ME

Ministerul Educației

MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

MJ

Ministerul Justiției

MMPS

Ministerul Muncii și Protecției Sociale

MS

Ministerul Sănătății

OEA

Ordin European de Anchetă

OIM

Organizația Internațională pentru Migrație

ONG

Organizație neguvernamentală

SGG

Secretariatul General al Guvernului

UE

Uniunea Europeană

UNBR

Uniunea Națională a Barourilor din România

-----