RAPORT
RAPORT nr. 17.725 din 15 septembrie 2021 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Dreapta Conservatoare în anii 2019 şi 2020
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 5.08.2021-2.09.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile Partidului Dreapta Conservatoare pentru perioada 1.01.2019-31.12.2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control, sa constatat că formațiunea politică nu a declarat venituri și cheltuieli pentru anii 2019 și 2020.
În urma controlului efectuat s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 15 septembrie 2021.
Nr. 17.725.
----