LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 986 din 15 septembrie 2021 privind aprobarea Programului statistic naţional anual 2021

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 929 din 29 septembrie 2021
Data publicării
29.09.2021
Vigoare
29 septembrie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 alin. (6) din Legea organizării și funcționării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă Programul statistic național anual 2021, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 bis, care se poate achiziționa de la Biroul pentru relații cu publicul din Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București.
Articolul 2Autoritățile și instituțiile publice care desfășoară activități statistice cuprinse în cadrul Programului statistic național anual 2021 sunt responsabile de realizarea acestora în condițiile descrise în activitățile proprii prevăzute în Programul statistic național anual 2021.
Articolul 3Furnizorii de date au obligația să raporteze date și informații statistice potrivit modalităților de colectare a acestora prevăzute în activitățile Programului statistic național anual 2021. În cazul în care sunt prevăzute modalități multiple de raportare se utilizează cu prioritate modalitatea de transmitere electronică, prin utilizarea portalului web de preluare on-line a datelor statistice, denumit e-Survey Online Portal.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Tiberiu Horațiu Gorun
Președintele Institutului Național de Statistică,
Tudorel Andrei
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
Ministrul energiei,
Virgil-Daniel Popescu
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar,
Ionel Scrioșteanu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, interimar,
Daniela Nicolescu,
secretar de stat
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Nechita-Adrian Oros
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
p. Ministrul investițiilor și proiectelor europene, interimar,
Vasile-Cristian Roman,
secretar de stat
p. Ministrul sănătății, interimar,
Vass Levente,
secretar de stat
Ministrul educației,
Sorin-Mihai Cîmpeanu
Ministrul culturii,
Bogdan Gheorghiu
Ministrul apărării naționale,
Nicolae-Ionel Ciucă
Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, interimar,
Tánczos Barna
Ministrul finanțelor,
Dan Vîlceanu
București, 15 septembrie 2021.
Nr. 986.
-----