LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 926 din 1 septembrie 2021 privind aprobarea stemei comunei Dersca, judeţul Botoşani

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 873 din 13 septembrie 2021
Data publicării
13.09.2021
Vigoare
13 septembrie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Dersca, județul Botoșani, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Dersca, județul Botoșani, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
București, 1 septembrie 2021.
Nr. 926.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA
comunei Dersca, județul Botoșani
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Dersca, județul Botoșani
Descrierea stemei
Stema comunei Dersca se compune dintr-un scut triunghiular verde cu marginile rotunjite, tipărit în fascie.
Scutul este încărcat în centru cu un cap de cerb de argint, având în vârful scutului pătrate negre și aurii.
Cheful scutului de culoare neagră este micșorat, dințat, cu trei lacrimi de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Semnificațiile elementelor însumate
Cheful scutului negru, micșorat, dințat, cu trei lacrimi de argint a fost introdus în stemele tuturor comunelor situate la granița cu fosta URSS, care și-au pierdut, în mod dramatic, în 1940 o parte din teritoriu.
Capul de cerb face referire la blazonul familiei Cazimir (ctitor în anul 1786 al bisericii din sat).
Vârful scutului cu pătratele negre și aurii amintește de turbăria din zonă.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----