LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.599 din 18 august 2021 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative

Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat
Monitorul Oficial nr. 814 din 25 august 2021
Data publicării
25.08.2021
Vigoare
01 septembrie 2021

Văzând Referatul de aprobare nr. IM 7.500 din 18.08.2021 al Direcției politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnologiilor medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 și 552 bis din 26 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IIPrevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2021.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Ioana Mihăilă

București, 18 august 2021.
Nr. 1.599.
ANEXĂModificări și completări ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative1. După poziția nr. 7264 se introduc 54 noi poziții, pozițiile nr. 7265-7318, cu următorul cuprins:

Nr. crt.

Cod_cim

Obs.

Denumire produs

Forma

Concentrație

Firma/Țara

DCI

Ambalaj

Grupa ATC

Statut_frm

Statut_anm

Preț producător (lei)

Preț ridicata maximal
fără TVA
(lei)

Preț amănuntul maximal
cu TVA
(lei)

Stare

Observații

Valabilitate preț

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

7265

W67488001
 
ABACAVIR/ LAMIVUDINA MYLAN PHARMA 600 mg/300 mg

COMPR. FILM.

600 mg/ 300 mg

MYLAN IRELAND LIMITED - IRLANDA

ABACAVIRUM + LAMIVUDINUM

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 30 compr. film. (2 ani)

J05AR02

MG

generic

488,46

518,46

603,27
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7266

W65906004
 
ABACAVIR/ LAMIVUDINA TERAPIA 600 mg/300 mg

COMPR. FILM.

600 mg/ 300 mg

S.C. TERAPIA - S.A. - ROMÂNIA

ABACAVIRUM+ LAMIVUDINUM

Cutie cu blist. format la rece din PVC-PA/Al x 30 compr. film (30 luni)

J05AR02

MG

generic

488,46

518,46

603,27
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7267

W62671001
 
PEMETREXED STADA 25 mg/ml

CONC. PT. SOL. PERF.

25 mg/ml

STADA ARZNEIMITTEL AG - GERMANIA

PEMETREXEDUM

Cutie cu 1 flac. din sticlă transparentă cu 4 ml conc. pt. sol. perf. (30 luni după ambalarea pt. comercializare; după prima deschidere a flac. se utilizează imediat)

L01BA04

MG

generic

315,97

345,97

415,26
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7268

W62671002
 
PEMETREXED STADA 25 mg/ml

CONC. PT. SOL. PERF.

25 mg/ml

STADA ARZNEIMITTEL AG - GERMANIA

PEMETREXEDUM

Cutie cu 1 flac. din sticlă transparentă cu 20 ml conc. pt. sol. perf. (30 luni după ambalarea pt. comercializare; după prima deschidere a flac. se utilizează imediat)

L01BA04

MG

generic

1647,19

1677,19

1866,29
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7269

W62556004
 
SAGILIA 1 mg

COMPR.

1 mg

MEDOCHEMIE LTD - CIPRU

RASAGILINUM

Cutie cu blist. Al/Al x 30 compr. (3 ani)

N04BD02

MG

generic

59,35

66,47

84,05
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7270

W62556010
 
SAGILIA 1 mg

COMPR.

1 mg

MEDOCHEMIE LTD - CIPRU

RASAGILINUM

Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC/Al x 30 compr. (3 ani)

N04BD02

MG

generic

59,35

66,47

84,05
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7271

W13725004
 
PROPOFOL-LIPURO 10 mg/ml

EMULSIE INJ./PERF.

10 mg/ml

B. BRAUN MELSUNGEN AG - GERMANIA

PROPOFOLUM

Cutie cu 10 flac. din sticlă incoloră x 50 ml emulsie inj./perf. (2 ani)

N01AX10

MG

generic

163,36

179,69

219,37
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7272

W67714015
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 6 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7273

W67714014
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 5 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7274

W67714021
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 8 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7275

W67714023
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 8 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7276

W67714020
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 7 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7277

W67714019
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 8 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7278

W67714018
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 7 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7279

W67714017
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 6 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7280

W67714016
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 7 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7281

W67714025
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 10 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7282

W67714024
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 9 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7283

W67714022
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 9 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7284

W67714006
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 3 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7285

W67714005
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 2 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7286

W67714012
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 5 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7287

W67714007
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 4 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7288

W67714008
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 3 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7289

W67714009
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 4 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7290

W67714010
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 5 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7291

W66807001
 
ESPEROCT 500 UI

PULB + SOLV. PT. SOL. INJ.

500 UI

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

TUROCTOCOG ALFA PEGOL

Cutie cu 1 flacon cu pulbere, 1 seringă preumplută cu 4 ml solvent, 1 tija piston și un adaptor pentru flacon pentru reconstituire (30 luni)

B02BD02

MI

inovativ

1327,85

1357,85

1518,21
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7292

W66808001
 
ESPEROCT 1000 UI

PULB + SOLV. PT. SOL. INJ.

1000 UI

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

TUROCTOCOG ALFA PEGOL

Cutie cu 1 flacon cu pulbere, 1 seringă preumplută cu 4 ml solvent, 1 tijă piston și un adaptor pentru flacon pentru reconstituire (30 luni)

B02BD02

MI

inovativ

2655,76

2685,76

2965,63
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7293

W66809001
 
ESPEROCT 1500 UI

PULB + SOLV. PT. SOL. INJ.

1500 UI

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

TUROCTOCOG ALFA PEGOL

Cutie cu 1 flacon cu pulbere, 1 seringă preumplută cu 4 ml solvent, 1 tijă piston și un adaptor pentru flacon pentru reconstituire (30 luni)

B02BD02

MI

inovativ

3983,64

4013,64

4413,02
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7294

W66810001
 
ESPEROCT 2000 UI

PULB + SOLV. PT. SOL. INJ.

2000 UI

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

TUROCTOCOG ALFA PEGOL

Cutie cu 1 flacon cu pulbere, 1 seringă preumplută cu 4 ml solvent, 1 tijă piston și un adaptor pentru flacon pentru reconstituire (30 luni)

B02BD02

MI

inovativ

5311,36

5341,35

5860,23
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7295

W66811001
 
ESPEROCT 3000 UI

PULB + SOLV. PT. SOL. INJ.

3000 UI

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

TUROCTOCOG ALFA PEGOL

Cutie cu 1 flacon cu pulbere, 1 seringă preumplută cu 4 ml solvent, 1 tijă piston și un adaptor pentru flacon pentru reconstituire (30 luni)

B02BD02

MI

inovativ

7967,28

7997,27

8755,19
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7296

W67714035
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 12 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7297

W67714003
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 2 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7298

W67714002
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 1 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7299

W67714004
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 3 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7300

W67714001
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 2 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7301

W67714037
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 14 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7302

W67714036
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 13 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7303

W67714026
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 9 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7304

W67714027
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 10 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7305

W67714028
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 11 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7306

W67714029
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 10 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7307

W67714030
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 11 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7308

W67714031
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 12 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7309

W67714033
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 12 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7310

W67714034
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 13 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7311

W67714032
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 11 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7312

W67714013
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 6 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7313

W67714011
 
ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

NOVARTIS GENE THERAPIES EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 4 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7314

W63224001
 
ABACAVIR/LAMIVUDINA AUROBINDO 600 mg/300 mg

COMPR. FILM.

600 mg/ 300 mg

AUROBINDO PHARMA ROMÂNIA -S.R.L. ROMÂNIA

ABACAVIRUM+LAMIVUDINUM

Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 30 compr. film. (2 ani)

J05AR02

MG

generic

475,00

505,00

588,60
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7315

W67917001
 
PAMINTU 10 mg/ml

SOL. INJ.

10 mg/ml

BESMAX PHARMA DISTRIBUTION - S.R.L. ROMÂNIA

PROTAMINI SULFAS

Cutie cu 1 flac. x 5 ml sol. inj. (36 luni)

V03AB14
   
35,00

39,90

52,19

N

Cant. 100000 cutii

Prețurile sunt valabile până la data de 4.08.2022.
 

7316

W67761001
 
NANOHSA-ROTOP 0,5 mg

TRUSA (KIT) PT. PREPARATE RADIO-FARMA-
CEUTICE

0,5 mg

TORUS PHARMA COMPANY - S.R.L. ROMÂNIA

ALBUMINĂ UMANĂ NANOCOLOIDALĂ

Ambalaj x 5 flac. (trusa/kit) (24 luni)

V09DB01

MG
 
2390,00

2420,00

2675,95

N

Cant. 100 truse kit

Prețurile sunt valabile până la data de 27.06.2022.
 

7317

W66294002
 
EUTHYROX 150 µg

COMPR.

150 µg

MERCK ROMÂNIA - S.R.L. ROMÂNIA

LEVOTHYROXINUM

Cutie cu 4 blist. PVC/Al x 25 compr. (3 ani)

H03AA01

MI

inovativ

12,78

14,57

19,69
   
Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
 

7318

W67942001
 
ANTITOXINĂ PENTRU VENIN DE VIPERĂ

SOL. INJ.

500 UA LD50/fiolă

ALLIANCE HEALTHCARE ROMÂNIA - S.R.L. ROMÂNIA

SER ANTIVIPERINIC

Cutie cu 1 fiolă x 5 ml sol. inj. (3 ani)

J06AA03

MI
 
2830,00

2860,00

3155,55

N

Cant. 200 cutii

Prețurile sunt valabile până la data de 12.08.2022.
 
2. Pozițiile nr. 126, 534, 1303, 1307, 1311, 1315, 1611, 2020, 2021, 2240, 2710, 3027, 3028, 3075, 3368, 4609-4612, 4852-4855, 4916, 5115, 5116, 5557-5559, 5853, 5855, 6211, 6663, 6665, 6667, 7036, 7104, 7122-7158, 7201 și 7207 se modifică și vor avea următorul cuprins:
Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentrație Firma/Țara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preț producător (lei)
Preț ridicata maximal
fără TVA
(lei)

Preț amănuntul maximal
cu TVA
(lei)
Stare Observații Valabilitate preț
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
126 W59050001
ADJUVIN 50 mg COMPR. FILM. 50 mg LANNACHER HEILMITTEL GES.M.B.H. - AUSTRIA SERTRALINUM Cutie x 3 blistere PVC-PVDC/Al x 10 comprimate filmate (3 ani) N06AB06 MG generic 9,42 10,74 14,51
Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în reț. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia încetare APP nr. 860/8.07.2021. Prețurile sunt valabile până la data de 7.07.2022.
.....................................
534 W63073002
ARTESYD 25 mg COMPR. 25 mg AOP ORPHAN PHARMACEUTICALS AG - AUSTRIA TETRABENAZINUM Cutie cu 1 flacon PEID x 112 comprimate (4 ani) N07XX06 MG generic 452,41 482,41 563,98
Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în reț. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia încetare APP nr. 920/16.07.2021. Prețurile sunt valabile până la data de 15.07.2022.
…………………………….
1303 W63590012
CLEXANE 2000 UI (20 mg)/0,2 ml SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ 2000 UI (20 mg)/ 0,2 ml SANOFI ROMANIA - S.R.L. ROMÂNIA ENOXAPARINUM Cutie cu 10 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani) B01AB05 MI inovativ 55,15 61,77 78,10

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
..............................
1307 W63591012
CLEXANE 4000 UI (40 mg)/0,4 ml SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ 4000 UI (40 mg)/ 0,4 ml SANOFI ROMANIA - S.R.L. ROMÂNIA ENOXAPARINUM Cutie cu 10 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani) B01AB05 MI inovativ 101,72 111,89 136,60

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.
...................................


0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

1311

W63592012

CLEXANE 6000 UI (60 mg)/0,6 ml

SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

6000 UI (60 mg)/ 0,6 ml

SANOFI ROMANIA - S.R.L. ROMÂNIA

ENOXAPARINUM

Cutie cu 10 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani)

B01AB05

MI

inovativ

124,63

137,09

167,36

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

...............................

1315

W63593009

CLEXANE 8000 UI (80 mg)/0,8 ml

SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

8000 UI (80 mg)/ 0,8 ml

SANOFI ROMANIA - S.R.L. ROMÂNIA

ENOXAPARINUM

Cutie cu 6 seringi preumplute (sticlă tip I) asamblate cu dop din cauciuc (clorobutilic sau bromobutilic) și ac de injecție (3 ani)

B01AB05

MI

inovativ

97,04

108,68

132,68

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

.............................

1611

W54498006

DEPRESINAL 10 mg

COMPR. FILM.

10 mg

LANNACHER HEILMITTEL GES.M.B.H. - AUSTRIA

ESCITALOPRAMUM

Cutie x blistere OPA-Al-PVC/Al x 30 comprimate filmate (4 ani)

N06AB10

MG

generic

16,15

18,41

24,88

Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în reț. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia încetare APP nr. 859/8.07.2021.

Prețurile sunt valabile până la data de 7.07.2022.

...........................

2020

W63777001

ENTECAVIR GLENMARK 0,5 mg

COMPR. FILM.

0,5 mg

GLENMARK PHARMACEUTICALS SRO - REPUBLICA CEHĂ

ENTECAVIRUM

Cutie cu blistere unidoză OPA-Al-PVC/Al x 30 x 1 comprimat filmat (2 ani)

J05AF10

MG

generic

219,66

241,63

294,98

Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în reț. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia încetare APP
nr. 864/8.07.2021.

Prețurile sunt valabile până la data de 7.07.2022.

2021

W63843001

ENTECAVIR GLENMARK 1 mg

COMPR. FILM.

1 mg

GLENMARK PHARMACEUTICALS SRO - REPUBLICA CEHĂ

ENTECAVIRUM

Cutie cu blistere unidoză OPA-Al-PVC/Al x 30 x 1 comprimat filmat (2 ani)

J05AF10

MG

generic

805,20

835,20

948,52

Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în reț. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia încetare APP
nr. 864/8.07.2021.

Prețurile sunt valabile până la data de 7.07.2022.

............................


2240

W63881001

EYLEA 40 mg/ml

SOL. INJ.

40 mg/ml

BAYER AG - GERMANIA

AFLIBERCEPTUM

Cutie x 1 flacon din sticlă cu soluție injectabilă + 1 ac cu filtru (2 ani)

S01LA05

MI

inovativ

2675,33

2705,33

2986,96

Prețurile sunt valabile până la data de 31.05.2022.

..........................

2710

W62156001

!

HARVONI 90 mg/400 mg

COMPR. FILM.

90 mg/ 400 mg

GILEAD SCIENCES INTERNATIONAL LIMITED - MAREA BRITANIE

COMBINAȚII (LEDIPASVIRUM + SOFOSBUVIRUM)

Cutie x 1 flacon din polietilenă de înaltă densitate (PEID) prevăzută cu un sistem de închidere securizat pentru copii x 28 comprimate filmate, gel desicant de siliciu și tampon de vată sintetică (poliester)

J05AP51

MI

inovativ

56230,50

56260,43

61362,10

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

….......................

3027

W55415001

ISOPRINOSINE EWOPHARMA 500 mg

COMPR.

500 mg

EWOPHARMA INTERNATIONAL SRO - SLOVACIA

INOSINUM

Cutie x 5 blistere PVC-PVDC/Al x 10 compr. (5 ani)

J05AX05

MG

generic

48,66

55,47

70,14

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

3028

W57941001

ISOPRINOSINE EWOPHARMA 50 mg/ml

SIROP

50 mg/ml

EWOPHARMA INTERNATIONAL SRO - SLOVACIA

INOSINUM

Cutie x 1 flacon din sticlă brună cu sistem de închidere securizat pentru copii din PEJD și PP x 150 ml sirop + 1 linguriță dozatoare gradată la 1,25; 2,5 și 5 ml (3 ani și 6 luni după prima deschidere a flac.)

J05AX05

MG

generic

43,46

49,54

64,80

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

..........................

3075

W59593001

JEVTANA

CONC. + SOLV. PT. SOL. PERF.

60 mg

SANOFI - AVENTIS GROUPE - FRANȚA

CABAZITAXELUM

Cutie cu 1 fl. din sticlă x 1,5 ml concentrat + 1 fl. din sticlă x 4,5 ml solvent (3 ani)

L01CD04

MI

inovativ

15026,80

15056,78

16450,06

Prețurile sunt valabile până la data de 31.08.2022.

..........................

3368

W62360002

LIPANTHYL SUPRA 160 mg

COMPR. FILM.

160 mg

MYLAN MEDICAL SAS - FRANȚA

FENOFIBRATUM

Cutie cu 3 blist. PVC-PE-PVDC/Al x 10 compr. film. (2 ani)

C10AB05

MI

inovativ

18,95

21,60

29,20

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

..........................


0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

4609

W62403002

PRALUENT 150 mg

SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT

150 mg

SANOFI - AVENTIS GROUPE - FRANȚA

ALIROCUMABUM

Cutie x 2 stilouri injectoare (pen) preumplut x 1 ml (2 ani)

C10AX14

MI

inovativ

1750,20

1780,20

1978,57

Prețurile sunt valabile până la data de 31.08.2022.

4610

W62404002

PRALUENT 150 mg

SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

150 mg

SANOFI - AVENTIS GROUPE - FRANȚA

ALIROCUMABUM

Cutie cu 2 seringi preumplute de unică folosință x 1 ml (2 ani)

C10AX14

MI

inovativ

1750,20

1780,20

1978,57

Prețurile sunt valabile până la data de 31.08.2022.

4611

W62401002

PRALUENT 75 mg

SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR (PEN) PREUMPLUT

75 mg

SANOFI - AVENTIS GROUPE - FRANȚA

ALIROCUMAB

Cutie x 2 stilouri injectoare (penuri) preumplute (2 ani)

C10AX14

MI

inovativ

1750,20

1780,20

1978,57

Prețurile sunt valabile până la data de 31.08.2022.

4612

W62402002

PRALUENT 75 mg

SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

75 mg

SANOFI - AVENTIS GROUPE - FRANȚA

ALIROCUMAB

Cutie x 2 seringi preumplute (2 ani)

C10AX14

MI

inovativ

1750,20

1780,20

1978,57

Prețurile sunt valabile până la data de 31.08.2022.

...........................

4852

W64027003

REAGILA 1,5 mg

CAPS.

1.5 mg

GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA

CARIPRAZINUM

Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)

N05AX15

MI

inovativ

203,53

223,89

273,32

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

4853

W64028003

REAGILA 3 mg

CAPS.

3 mg

GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA

CARIPRAZINUM

Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)

N05AX15

MI

inovativ

203,53

223,89

273,32

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

4854

W64029001

REAGILA 4,5 mg

CAPS.

4.5 mg

GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA

CARIPRAZINUM

Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)

N05AX15

MI

inovativ

276,40

304,04

369,55

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

4855

W64030001

REAGILA 6 mg

CAPS.

6 mg

GEDEON RICHTER PLC - UNGARIA

CARIPRAZINUM

Cutie cu blistere PVC/PE/PVDC/Al x 28 capsule (5 ani)

N05AX15

MI

inovativ

276,40

304,04

369,55

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

............................

4916

W62419001

REPATHA 140 mg

SOL. INJ. ÎN PEN PREUMPLUT

140 mg

AMGEN EUROPE BV - OLANDA

EVOLOCUMABUM

Cutie x 2 penuri SureClick preumplute (2 ani)

C10AX13

MI

inovativ

1732,48

1762,47

1959,25

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

............................


5115

W62556004

!

SAGILIA 1 mg

COMPR.

1 mg

MEDOCHEMIE LTD - CIPRU

RASAGILINUM

Cutie cu blistere Al/Al conținând 30 comprimate (3 ani)

N04BD02

MG

generic

59,35

66,47

84,05

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

5116

W62556010

!

SAGILIA 1 mg

COMPR.

1 mg

MEDOCHEMIE LTD - CIPRU

RASAGILINUM

Cutie cu blistere PVC-PE-PVDC/Al x 30 comprimate (3 ani)

N04BD02

MG

generic

59,35

66,47

84,05

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

..........................

5557

W62349001

TARKA 180 mg/2 mg

COMPR. CU ELIB. PREL.

180 mg/ 2 mg

MYLAN HEALTHCARE GMBH - GERMANIA

COMBINAȚII (VERAPAMILUM + TRANDOLAPRILUM)

Cutie cu 2 blist. PVDC-PVC/Al x 14 compr. cu elib. prel. (2 ani)

C09BB10

MI

inovativ

33,14

37,78

49,42

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

5558

W62329002

TARKA 240 mg/2 mg

COMPR. CU ELIB. PREL.

240 mg/ 2 mg

MYLAN HEALTHCARE GMBH - GERMANIA

COMBINAȚII (VERAPAMILUM + TRANDOLAPRILUM)

Cutie cu 2 blist. PVC-PVDC/Al x 14 compr. cu elib. prel. (2 ani)

C09BB10

MI

inovativ

41,33

47,12

61,63

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

5559

W62331002

TARKA 240 mg/4 mg

COMPR. CU ELIB. PREL.

240 mg/ 4 mg

MYLAN HEALTHCARE GMBH - GERMANIA

COMBINAȚII (VERAPAMILUM + TRANDOLAPRILUM)

Cutie cu 2 blist. PVC-PVDC/Al x 14 compr. cu elib. prel. (2 ani)

C09BB10

MI

inovativ

52,03

58,27

73,68

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

..........................

5853

W60815003

TRINOMIA 100 mg/20 mg/
10 mg

CAPS.

100 mg/ 20 mg/ 10 mg

FERRER INTERNACIONAL SA - SPANIA

COMBINAȚII (ACIDUM ACETILSALICILICUM + ATORVASTATINUM + RAMIPRILUM)

Cutie x blistere din OPA-Al-PVC/Al x 28 capsule (2 ani)

C10BX06

MI

generic

38,83

44,27

57,90

Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în reț. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia încetare APP nr. 681/16.06.2021

Prețurile sunt valabile până la data de 15.06.2022.

...........................

5855

W60814003

TRINOMIA 100 mg/
20 mg/5 mg

CAPS.

100 mg/
20 mg/
5 mg

FERRER INTERNACIONAL SA - SPANIA

COMBINAȚII (ACIDUM ACETILSALICILICUM + ATORVASTATINUM + RAMIPRILUM)

Cutie x blistere din OPA-Al-PVC/Al x 28 capsule (2 ani)

C10BX06

MI

generic

37,74

43,02

56,27

Medicamentul poate fi menținut în circuitul terapeutic până la epuizarea cant. distrib. în reț. farm., dar nu mai mult de 1 an de la Decizia încetare APP nr. 681/16.06.2021

Prețurile sunt valabile până la data de 15.06.2022.

...........................


0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

6211

W64760001

VOSEVI
400 mg/100 mg/ 100 mg

COMPR. FILM.

400 mg/
100 mg/
100 mg

GILEAD SCIENCES IRELAND UC - IRLANDA

SOFOSBUVIRUM + VELPATASVIRUM + VOXILAPREVIRUM

Cutie cu 1 flac. din PEID x 28 compr. film. (2 ani)

J05AP56

MI

inovativ

55315,77

55345,70

60365,04

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

...........................

6663

W66741002

RYBELSUS 3 mg

COMPR.

3 mg

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

SEMAGLUTIDUM

Cutie cu blist. Al/Al x 30 comprimate (30 luni)

A10BJ06

MI

inovativ

410,00

440,00

517,75

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

...........................

6665

W66742004

RYBELSUS 7 mg

COMPR.

7 mg

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

SEMAGLUTIDUM

Cutie cu blist. Al/Al x 90 comprimate (30 luni)

A10BJ06

MI

inovativ

1260,00

1290,00

1444,25

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

...........................

6667

W66743003

RYBELSUS 14 mg

COMPR.

14 mg

NOVO NORDISK A/S - DANEMARCA

SEMAGLUTIDUM

Cutie cu blist. Al/Al x 90 comprimate (30 luni)

A10BJ06

MI

inovativ

1260,00

1290,00

1444,25

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

...........................

7036

W67403001

TRIXEO AEROSPHERE 5 micrograme/ 7,2 micrograme/ 160 micrograme

SUSP. DE INHALAT PRESURIZATĂ

5 µg/
7,2 µg/
160 µg

ASTRAZENECA AB - SUEDIA

COMBINAȚII (FORMOTEROLUM + GLICOPIRONIUM + BUDESONIDUM)

Cutie cu un flacon x 120 doze (2 ani)

R03AL11

MI

inovativ

234,00

257,40

314,23

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

...........................

7104

W65851002

FULVESTRANT EVER PHARMA 250 mg

SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ

250 mg

EVER VALINJECT GMBH - AUSTRIA

FULVESTRANTUM

Cutie cu 2 seringi preumplute din sticlă, cu dop din cauciuc, piston și stopper, prevăzute cu ac x 5 ml sol. inj. (2 ani)

L02BA03

MG

generic

495,05

525,05

610,45

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

............................


7122

W66771001

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 2 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7123

W66771002

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 1 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7124

W66771003

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 2 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7125

W66771004

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 3 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7126

W66771005

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 2 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7127

W66771006

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 3 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7128

W66771007

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 4 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7129

W66771008

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 3 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7130

W66771009

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 4 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7131

W66771010

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 5 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7132

W66771011

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 4 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7133

W66771012

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 5 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7134

W66771013

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 6 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7135

W66771014

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 5 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7136

W66771015

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 6 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7137

W66771016

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 7 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7138

W66771017

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 6 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7139

W66771018

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 7 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7140

W66771019

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 8 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7141

W66771020

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 7 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7142

W66771021

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 8 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7143

W66771022

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 9 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7144

W66771023

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 8 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7145

W66771024

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 9 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7146

W66771025

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 10 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7147

W66771026

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 9 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7148

W66771027

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 10 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7149

W66771028

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 11 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7150

W66771029

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 10 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7151

W66771030

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 11 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7152

W66771031

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 12 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7153

W66771032

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 11 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7154

W66771033

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 12 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7155

W66771034

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 13 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7156

W66771035

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 2, flacon de 8,3 ml x 12 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7157

W66771036

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 5,5 ml x 1, flacon de 8,3 ml x 13 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

7158

W66771037

!

ZOLGENSMA

SOL. PERF.

2 x 1013 genomuri vector/ml

AVEXIS EU LIMITED - IRLANDA

ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC

flacon de 8,3 ml x 14 (1 an)

M09AX09

MO

orfan

9209769,50

9209787,53

10038719,61

DC

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.


0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

...........................

7201

W67565001

KESIMPTA 20 mg

SOL. INJ. ÎN STILOU INJECTOR PREUMPLUT

50 mg/ml

NOVARTIS IRELAND LIMITED - IRLANDA

OFATUMUMAB

Cutie cu 1 stilou injector preumplut (2 ani)

L01XC10

MI

inovativ

5705,80

5735,79

6290,17

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.

............................

7207

W67255001

KAFTRIO 75 mg/50 mg/ 100 mg

COMPR. FILM.

75 mg/ 50 mg/ 100 mg

VERTEX PHARMACEUTICALS (IRELAND) LIMITED - IRLANDA

IVACAFTORUM + TEZACAFTORUM + ELEXACAFTORUM

Cutie cu blist. PCTFE/PVC/hârtie/Al x 56 (4 x 14) comprimate filmate (2 ani)

R07AX32

MO

orfan

46494,79

46524,73

50750,17

Prețurile sunt valabile până la data de 31.12.2021.“
3. Pozițiile nr. 1302, 1306, 1310, 1314, 3153, 3154, 6664, 6666, 7074 și 7192 se abrogă.
----