LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.519 din 11 august 2021 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.165/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative

Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat
Monitorul Oficial nr. 780 din 12 august 2021
Data publicării
12.08.2021
Vigoare
12 august 2021

Văzând Referatul de aprobare nr. IM 7.073/2021 al Direcției politica medicamentului, a dispozitivelor și tehnologiilor medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății, casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 și 552 bis din 26 iunie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IIPrin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) din Normele privind modul de calcul și procedura de aprobare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017, cu modificările și completările ulterioare, prețurile prevăzute în anexa la prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Ioana Mihăilă
București, 11 august 2021.
Nr. 1.519.
ANEXĂ

Modificări și completări ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.165/2020 pentru aprobarea prețurilor maximale
ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deținătorii de autorizație
de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții acestora, distribuitorii angro și furnizorii de servicii medicale
și medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relații contractuale cu Ministerul Sănătății,
casele de asigurări de sănătate și/sau direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București,
cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România,
a prețurilor de referință generice și a prețurilor de referință inovative
1. După poziția nr. 7260 se introduc 4 noi poziții, pozițiile nr. 7261-7264, cu următorul cuprins:
Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentrație Firma/Țara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preț producător (lei) Preț ridicata maximal fără TVA (lei) Preț amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observații Valabilitate preț
„7261 W67878001
IMOGAM RAGE 150 UI/ml SOL. INJ. 150 UI/ml ALLIANCE HEALTHCARE ROMANIA - ROMÂNIA IMUNOGLOBULINĂ ANTIRABICĂ UMANĂ Cutie cu 1 flac. a 2 ml sol. inj. (3 ani) J06BB05 MDS
2294,00 2324,00 2571,31 N Cant. 5.500 flacoane Prețurile sunt valabile până la data de 27.07.2022.
7262 W67888001
TETAGAM P SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ
PRISUM INTERNATIONAL TRADING CO - S.R.L. - ROMÂNIA IMUNOGLOBULINĂ TETANICĂ UMANĂ Cutie cu 1 seringă preumplută a 1 ml sol. inj. (3 ani) J06BB02 MI
80,36 90,00 113,80 N Cant. 1.000 cutii Prețurile sunt valabile până la data de 29.07.2022.
7263 W67916001
VESANOID 10 mg CAPS. MOI 10 mg MAGNAPHARM MARKETING SALES ROMANIA S.R.L. - ROMÂNIA TRETINOINUM Cutie cu 1 flac. x 100 caps. moi (3 ani) L01XX14 MI
1750,00 1780,00 1978,35 N Cant. 1.000 cutii Prețurile sunt valabile până la data de 4.08.2022.
7264 W67153001

SULFAT
DE MAGNEZIU S.A.L.F. 2 g/10 ml
CONC. PT. SOL. PERF. 2 g/10 ml IMECO - S.A. - ROMÂNIA MAGNESII SULFAS Cutie cu 5 fiole a câte 10 ml conc. pt. sol. perf. (3 ani - ambalaj nedeschis) B05XA05 MG
19,98 22,78 30,79 N Cant. 24.000 cutii Prețurile sunt valabile până la data de 10.06.2022.“
2. Pozițiile nr. 2862, 6849 și 6929 se abrogă.
----