DECRET
DECRET nr. 928 din 11 august 2021 privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural și Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare,
în semn de apreciere pentru promovarea constantă a muzicii și culturii române, pentru implicarea sa în dialogul intercultural româno-german, precum și pentru susținerea acordată manifestărilor organizate în Republica Federală Germania,
Președintele României d e c r e t e a z ă:ARTICOL UNICSe conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria B „Muzica“, domnului Niculescu Cristian, pianist concertist, profesor și manager cultural (Republica Federală Germania).
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
București, 11 august 2021.
Nr. 928.
----