LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 817 din 28 iulie 2021 privind aprobarea stemei comunei Valcău de Jos, judeţul Sălaj

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 759 din 04 august 2021
Data publicării
04.08.2021
Vigoare
04 august 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Valcău de Jos, județul Sălaj, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Valcău de Jos, județul Sălaj, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
București, 28 iulie 2021.
Nr. 817.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA
comunei Valcău de Jos, județul Sălaj
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Valcău de Jos, județul Sălaj
Descrierea stemei
Stema comunei Valcău de Jos se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.
În primul cartier, în câmp albastru, se află un turn de cetate crenelat de argint cu intrare și două ferestre negre, asuprit de o cruce de aur.
În al doilea cartier, în câmp roșu, se află 6 prune de aur cu codița și frunza dispuse 3:2:1.
În al treilea cartier, în câmp roșu, se află o crenguță de stejar de aur cu două ghinde și trei frunze.
În al patrulea cartier, în câmp albastru, se află un brâu undat de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Semnificațiile elementelor însumate
Turnul de cetate face referire la Cetatea Valcăului (ruină) din satul Subcetate, construcție din secolul al XIII-lea, monument istoric.
Crucea simbolizează credința creștină a localnicilor.
Prunele semnifică activitatea specifică zonei, pomicultura, iar numărul prunelor indică numărul satelor componente ale comunei.
Crenguța de stejar reprezintă bogăția silvică a zonei.
Brâul undat reprezintă hidrografia localității, râul Barcău.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----