LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIE nr. 798 din 20 iulie 2021 pentru aprobarea competenţelor necesare exercitării funcţiei publice în care vor fi numiţi poliţiştii de penitenciare definitivi după finalizarea perioadei de stagiu

Emitent
Administrația Națională a Penitenciarelor
Publicat
Monitorul Oficial nr. 748 din 02 august 2021
Data publicării
02.08.2021
Vigoare
02 august 2021

Având în vedere prevederile art. 30 alin. (7) din Metodologia de organizare și desfășurare a pregătirii profesionale a polițiștilor de penitenciare, precum și a criteriilor de evaluare a rezultatelor acesteia, aprobată prin Ordinul ministrului justiției nr. 3.513/C/2020,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completările ulterioare,
directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.Articolul 1Se aprobă competențele necesare exercitării funcției publice în care vor fi numiți polițiștii de penitenciare definitivi după finalizarea perioadei de stagiu, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
Articolul 2Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,
Dan Halchin
București, 20 iulie 2021.
Nr. 798.
ANEXĂ

COMPETENȚELE
necesare exercitării funcției publice în care vor fi numiți polițiștii de penitenciare definitivi
după finalizarea perioadei de stagiu
Articolul 1După finalizarea perioadei de stagiu, ofițerii de poliție penitenciară vor dobândi competențe generale în:a) desfășurarea și coordonarea activităților ce derivă din aplicarea legislației drepturilor omului în activitatea specifică sistemului penitenciar;b) desfășurarea și coordonarea activităților ce derivă din aplicarea legislației specifice sistemului penitenciar;c) întocmirea documentelor și materialelor de planificare, analiză și control specifice sectorului de activitate;d) cunoașterea faptelor ce pot atrage răspunderea patrimonială, disciplinară și, după caz, penală, precum și a modului de acțiune în astfel de situații;e) aplicarea normelor specifice sistemului penitenciar în domeniul securității și sănătății în muncă, prevenirii și stingerii incendiilor și administrării bunurilor;f) aplicarea normelor privind gestionarea și protecția informațiilor clasificate, specifice sistemului penitenciar;g) acordarea primului ajutor medical, prespitalicesc;h) aplicarea regulilor privind întreținerea, portul, păstrarea și utilizarea armamentului, a muniției și a mijloacelor din dotare;i) aplicarea procedurilor privind autoapărarea și imobilizarea persoanelor, in limitele legii, pentru îndeplinirea sarcinilor specifice;j) coordonarea și controlul activității personalului din subordine, în limitele competenței;k) coordonarea și, după caz, participarea la efectuarea perchezițiilor;l) coordonarea și participarea la activitățile ocazionate de prezentarea la exercițiile de alarmare;m) aplicarea metodelor specifice de interacțiune cu persoanele private de libertate și relaționare în mediul penitenciar; n) comunicarea eficientă în gestionarea conflictelor din mediul penitenciar;o) aplicarea noțiunilor privind reintegrarea socială a persoanelor private de libertate;p) aplicarea noțiunilor privind asigurarea legalității deținerii, liberarea condiționată și organizarea muncii persoanelor private de libertate;q) aplicarea tacticilor și strategiilor de comunicare și, după caz, de negociere a situațiilor conflictuale și de criză în cadrul organizațional;r) gestionarea, potrivit limitelor de competență prevăzute de lege, a evenimentelor negative care au avut loc în unitate;s) audierea persoanelor private de libertate, în limitele competențelor;t) îndrumarea și verificarea modului de executare a atribuțiilor de serviciu de către personalul repartizat în misiuni;u) analizarea cantitativă și calitativă a informațiilor privind îndeplinirea activităților specifice și elaborarea informărilor și sintezelor referitoare la problemele specifice domeniului de activitate;v) utilizarea aplicațiilor informatice specifice sistemului penitenciar.
Articolul 2După finalizarea perioadei de stagiu, agenții de poliție penitenciară vor dobândi competențe generale în:a) aplicarea legislației drepturilor omului în activitatea specifică sistemului penitenciar;b) aplicarea legislației specifice sistemului penitenciar;c) aplicarea normelor specifice sistemului penitenciar în domeniul securității și sănătății în muncă, prevenirii și stingerii incendiilor și administrării bunurilor;d) aplicarea normelor privind protecția informațiilor clasificate specifice sistemului penitenciar;e) acordarea primului ajutor medical, prespitalicesc;f) aplicarea regulilor privind întreținerea, portul, păstrarea și utilizarea armamentului, a muniției și a mijloacelor din dotare;g) aplicarea procedurilor privind autoapărarea și imobilizarea persoanelor, în limitele legii, pentru îndeplinirea sarcinilor specifice;h) efectuarea activităților specifice pazei perimetrului și accesului în locul de deținere;i) desfășurarea activităților ocazionate de prezentarea la exercițiile de alarmare;j) efectuarea percheziției corporale asupra persoanelor private de libertate, precum și efectuarea percheziției generale într-un loc de deținere;k) efectuarea misiunilor de pază, escortare și supraveghere a persoanelor private de libertate;l) gestionarea incidentelor operaționale sau critice care apar în timpul executării serviciului; m) aplicarea noțiunilor privind reintegrarea socială a persoanelor private de libertate;n) întocmirea documentelor specifice activității de evidență și organizarea muncii persoanelor private de libertate;o) aplicarea metodelor specifice de interacțiune cu persoanele private de libertate și relaționare în mediul penitenciar; p) comunicarea eficientă în gestionarea conflictelor din mediul penitenciar;q) utilizarea aplicațiilor informatice specifice sistemului penitenciar.
----