LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECRET

DECRET nr. 906 din 28 iulie 2021 privind conferirea Ordinului şi Medaliei Meritul Sanitar

Emitent
Președintele României
Publicat
Monitorul Oficial nr. 740 din 28 iulie 2021
Data publicării
28.07.2021
Vigoare
28 iulie 2021

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A și B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar și Medalia Meritul Sanitar, cu modificările ulterioare,
în semn de apreciere pentru profesionalismul, dăruirea, curajul și solidaritatea manifestate, de la începutul pandemiei de COVID-19, în cadrul serviciilor de ambulanță județene, în scopul asigurării unui înalt nivel de îngrijiri destinate populației,
Președintele României d e c r e t e a z ă:Articolul 1Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler:1. doamnei Abrudan Ana, medic;2. doamnei Andrei Mihaela, medic;3. doamnei Andronic Mihaela Giorgiana, medic;4. domnului Bobeanu Lucian, medic;5. domnului Damian Radu-Ioan, medic;6. doamnei Deloreanu Mădălina, medic;7. doamnei Grasu Rodica Alis, medic;8. doamnei Hristea Angelica, medic;9. doamnei Iordache Mihaela, medic;10. domnului Maniu Dragoș, medic;11. domnului Micloș Gabriel, medic;12. doamnei Pavel Eugenia, medic;13. doamnei Péter Blanka, medic;14. domnului Popescu-Oltianu Cezar Claudiu Ioan, medic;15. domnului Popescu Constantin, medic;16. doamnei Stan Aurelia Luana, medic;17. domnului Tarța Lucian Vasile, medic;18. doamnei Toza Mihaela, medic;19. doamnei Tudor Manuela, medic;20. doamnei Turcu Carmen, medic;21. domnului Ursu Bogdan, medic.
Articolul 2Se conferă Medalia Meritul Sanitar clasa a III-a:1. doamnei Ardelean Rodica, asistent medical;2. domnului Bîrlă Florin, asistent medical;3. domnului Buia Rareș Dan, asistent medical;4. doamnei Cazacu Cătălina, asistent medical;5. domnului Chirea Daniel Lucian, asistent medical;6. doamnei Chirilă Nicoleta, asistent medical;7. doamnei Costan Mihaela Crina-Greta, asistent medical;8. domnului Crăciun Dumitru-Bogdan, asistent medical;9. doamnei Divisevici Georgeta-Cătălina, asistent medical;10. domnului Drăgănesc Mihai Cătălin, asistent medical;11. doamnei Dudău Mihaela, asistent medical;12. doamnei Filoș Paula Maria, asistent medical;13. doamnei Ghimboașă Simona Cristina, asistent medical;14. doamnei Ilie Laura Iulia, asistent medical;15. doamnei Moțoi-Neaga Magdalena, asistent medical;16. domnului Munteanu Anton, asistent medical;17. doamnei Niță Roxana Mihaela, asistent medical;18. doamnei Petroman Loredana, asistent medical;19. domnului Popescu Cristian-Emanoil, asistent medical;20. domnului Roibu Radu Gabriel, asistent medical;21. doamnei Rudaru Iulia, asistent medical;22. doamnei Stoica Ionela, asistent medical;23. doamnei Ungur Crina Delia, asistent medical;24. domnului Veres Gerö, asistent medical.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU

București, 28 iulie 2021.
Nr. 906.
----