DECIZIA nr. 366 din 3 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Irina Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Tarsin Com - S.R.L. din Vicovu de Sus, în Dosarul nr. 2.232/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.276D/2020.2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției, prin avocat, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că noul Cod de procedură civilă are o diferență esențială față de Codul de procedură civilă din 1865 cu privire la acest motiv de revizuire. Astfel, în art. 430 din noul Cod de procedură civilă este reglementată expres autoritatea de lucru judecat nu doar a dispozitivului, ci și a considerentelor. În aceste condiții, textul de lege criticat se aplică și atunci când există hotărâri definitive potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive și decizorii ale primei hotărâri judecătorești. Arată că în același sens este și opinia instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate. 4. Se mai susține că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 21 din Constituție, dat fiind faptul că nu sunt îndeplinite condițiile limitării accesului la justiție. Astfel, de vreme ce legiuitorul a instituit posibilitatea formulării unei cereri de revizuire atunci când se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, atât a dispozitivului, cât și a considerentelor, este evident că termenul de exercitare a revizuirii nu poate fi decât cel de la data comunicării hotărârii atacate. În ceea ce privește încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, se arată că termenul de o lună, pentru exercitarea revizuirii, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri sau de la data la care hotărârea rămâne definitivă prin neatacare instituie o diferență nejustificată între partea care poate să cunoască considerentele hotărârii, dacă aceasta rămâne definitivă prin neatacare, și partea care nu poate să cunoască considerentele hotărârii, dacă hotărârea rămâne definitivă în termen de o lună de la pronunțare. De asemenea, există o diferență între aceeași persoană care invocă autoritatea de lucru judecat a considerentelor, pe de o parte, sau a dispozitivului, pe de altă parte.5. Se mai invocă Decizia Curții Constituționale nr. 524 din 5 iulie 2016, prin care s-a reținut că formularea unei cereri de revizuire nu depinde direct de cunoașterea argumentării instanței, însă aceste considerente nu mai sunt valabile în condițiile noului Cod de procedură civilă.6. Reprezentanta autoarei excepției de neconstituționalitate depune copii ale unor hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-au admis cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în sensul încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 743 din 22 noiembrie 2018.8. Având cuvântul în replică, reprezentanta autoarei excepției arată că în anul 2018 a fost modificat Codul de procedură civilă cu privire la cazul de revizuire reglementat de textul de lege criticat, fiind instituite două soluții diferite pe care le poate pronunța instanța judecătorească atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat a considerentelor și, respectiv, a dispozitivului, astfel încât cererile de revizuire întemeiate pe încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat sunt admisibile.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.232/1/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Societatea Tarsin Com - S.R.L. din Vicovu de Sus într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate limitează exercitarea revizuirii în raport cu data pronunțării ultimei decizii, în condițiile în care nu se cunosc considerentele ultimei decizii decât de la data comunicării acesteia. În acest sens se arată că, în speță, hotărârea judecătorească pronunțată de instanța de apel, împotriva căreia a fost formulată calea de atac a revizuirii, a rămas definitivă de la data pronunțării, în condițiile art. 624 alin. (2) din Codul de procedură civilă, astfel încât, în temeiul textului de lege criticat, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă trebuie introdusă în termen de o lună de la data pronunțării ultimei decizii. Or, se arată că, în condițiile noilor reglementări procesuale, în care autoritatea de lucru judecat vizează nu numai dispozitivul, ci și considerentele hotărârii, inclusiv cele prin care se tranșează o chestiune litigioasă, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituție întrucât instituie un tratament discriminatoriu în ceea ce privește momentul de la care poate fi exercitată de justițiabili cererea de revizuire, în funcție de motivul de revizuire. Se arată, în acest sens, că nu există niciun criteriu obiectiv și rezonabil pentru justificarea socotirii termenului de o lună de exercitare a revizuirii, pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, de la un alt moment decât cel instituit pentru celelalte motive de revizuire, respectiv de la momentul cunoașterii ultimei decizii, ceea ce presupune comunicarea ultimei decizii. Astfel, se va crea un tratament juridic discriminatoriu chiar între categoriile de persoane care vor exercita revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, pentru care se va aplica art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă în mod diferit, în funcție de invocarea, în calea de atac a revizuirii, a autorității de lucru judecat a dispozitivului (cunoscut de la momentul pronunțării), respectiv, a considerentelor.11. Se mai invocă și încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) și art. 24 alin. (1) din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, dat fiind faptul că nu există niciun motiv obiectiv care să justifice momentul diferit de la care să curgă termenul de o lună, pentru motivele de revizuire reglementate de art. 509 din Codul de procedură civilă. În acest sens, se arată că formularea unei revizuiri întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când ultima decizie pronunțată a încălcat autoritatea de lucru judecat a considerentelor primei hotărâri, nu poate fi formulată în termenul de o lună de la data pronunțării ultimei decizii, de vreme ce nu se cunosc chiar considerentele pe care și-a fundamentat ultima instanță decizia prin care s-au încălcat considerentele primei hotărâri. În acest mod se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al celui care dorește să formuleze revizuire raportat la încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor, căruia i se opune respingerea revizuirii sale ca tardivă, întrucât termenul de o lună curge de la momentul pronunțării ultimei decizii.12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul procedură civilă limitează dreptul de exercitare a cererii de revizuire, în măsura în care se invocă prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, respectiv contrarietatea de hotărâri, prin raportare la considerentele decisive ori decizorii, întrucât doar după data redactării hotărârii partea poate constata că aceasta cuprinde chestiuni contrare celor ce fuseseră stabilite cu autoritate de lucru judecat într-o altă hotărâre.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.“17. Art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere textul de lege criticat, prevede unul dintre cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, și anume atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.18. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 124 alin. (2) referitor la caracterul unic, imparțial și egalitar al justiției.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la o motivare identică celei formulate în prezenta cauză și prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (3) și art. 24 din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020 (paragrafele 17-19), Decizia nr. 495 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 20 octombrie 2020 (paragrafele 19-22) și Decizia nr. 536 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 21 octombrie 2020 (paragrafele 16-20), Curtea a reținut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepției de neconstituționalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare. 20. În prezent, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, legiuitorul a modificat art. 513 alin. (4) din cod și a consacrat în mod expres soluția potrivit căreia, în cazul hotărârilor potrivnice, instanța de revizuire va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Așadar, așa cum sa reținut în jurisprudența Curții Constituționale anterior citată, și înainte de modificarea art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 310/2018, efectul admiterii revizuirii îl constituiau anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii. 21. În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri), instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă -, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. 22. Chiar dacă, în concepția actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.23. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Întro asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse întro altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui deal doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată privind aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.24. În consecință, s-a arătat în deciziile menționate, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.25. Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunțării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădește accesul liber la justiție al revizuentului și nici dreptul său la un proces echitabil.26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Tarsin Com - S.R.L. din Vicovu de Sus în Dosarul nr. 2.232/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 3 iunie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie
----