HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 726 din 8 iulie 2021 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Companiei Naţionale "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021 al Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Ilie-Dan Barna
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Cătălin Drulă
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
București, 8 iulie 2021.
Nr. 726.
ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII
Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A.
Sediul: Str. Ecluziei nr. 1, Agigea, județul Constanța
Cod unic de înregistrare: RO 11087755
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2021


-----
MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII
Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A.
Sediul: Str. Ecluziei nr. 1, Agigea, județul Constanța
Cod unic de înregistrare: RO 11087755
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2021
-----