DECIZIA nr. 283 din 27 aprilie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Simina Popescu-Marin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Marlena Carmen Antonescu, Silvia Dana Nicolae, Laurențiu Scîntei și Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 9.265/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.235D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că se impune menținerea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 12 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.265/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2), secțiunea a 4-a, și ale art. 22, secțiunea a 6-a, din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Marlena Carmen Antonescu, Silvia Dana Nicolae, Laurențiu Scîntei și Daniel Cătălin Buzea într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, categoria specialiștilor IT și a informaticienilor șefi din cadrul instanțelor și al parchetelor a suferit o reducere salarială drastică, drept urmare a omisiunii de a reîncadra acești bugetari printre cei amintiți în cuprinsul art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum aceștia apăreau în reglementările anterioare. Această omisiune a generat, în fapt, o diminuare a veniturilor cu procente care ating și 50% din venitul anterior, iar, în plus, este cenzurată și posibilitatea de a obține eventuale majorări salariale cel puțin până în anul 2022, în virtutea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.6. În ceea ce privește dreptul de a nu fi discriminat, sunt invocate aspecte din jurisprudența în materie a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului și se arată că, deși voința legiuitorului era în sensul de a garanta o creștere de venituri tuturor bugetarilor, categoria din care fac parte autorii excepției este vădit discriminată ca urmare a necorelărilor legislative descrise. Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017 face o diferență de tratament din punct de vedere salarial între specialiștii IT și informaticienii șefi din cadrul instanțelor și al parchetelor și ceilalți specialiști din cadrul acestor instituții. Or, nicăieri în lege nu se face distincție între persoanele care intră în categoria specialiștilor prevăzuți la secțiunea a 6-a din capitolul VIII din anexa nr. V la lege și specialiștii IT/informaticienii șefi asimilați personalului auxiliar. În atare condiții, diferențierea salarială dintre cele două categorii de specialiști este pur arbitrară, fiind o chestiune ce ține de libera apreciere a legiuitorului. Sunt invocate reglementări anterioare Legii-cadru nr. 153/2017 (spre exemplu Legea-cadru nr. 330/2009, Legea nr. 304/2004, Legea-cadru nr. 284/2010), în temeiul cărora salariile specialiștilor IT din instanțe și parchete erau egale cu cele ale celorlalți specialiști din cadrul aparatului de justiție, ambele fiind raportate la categoria magistraților. Cu toate acestea, Legea-cadru nr. 153/2017 nu mai recunoaște, de o manieră vădit discriminatorie și nemotivată, specialiștilor IT și informaticienilor șefi aceleași drepturi salariale ca specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (D.N.A.), Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) și al celorlalte parchete. Dimpotrivă, deși specialiștilor din cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. și din cadrul celorlalte parchete li se acordă drepturi salariale echivalente procurorilor cu grad de judecătorie, autorilor excepției nu li se mai recunoaște nici măcar statutul de specialiști din cadrul instanțelor și al parchetelor, rămânând astfel încadrați doar în grila de salarizare aferentă personalului auxiliar de specialitate. Or, activitatea pe care o desfășoară specialiștii IT și informaticienii șefi din cadrul instanțelor judecătorești este una complexă și similară celei desfășurate de ceilalți specialiști, motiv pentru care, prin aplicarea unui tratament juridic diferit, se încalcă grav principiul nediscriminării.7. În același timp, normele legale contestate sub aspectul constituționalității încalcă principiul egalității și prin prisma tratamentului egal care li se aplică specialiștilor IT și informaticienilor șefi, cu un nivel de salarizare egal cu cel al grefierilor, deși situația relevantă diferă esențial. Se mai arată că după adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017, însuși legiuitorul a revenit asupra reglementărilor privind salarizarea specialiștilor IT, recunoscând egalitatea între specialiștii IT și ceilalți specialiști din sistemul judiciar.8. De asemenea, se susține încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție și a principiului securității juridice, având în vedere că din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 sau din textul legal adoptat nu rezultă care este rațiunea excluderii specialiștilor IT și a informaticienilor șefi din grila de salarizare specifică specialiștilor, iar din modalitatea de redactare a dispozițiilor legii nu se poate determina cu certitudine care sunt consecințele aplicării legii, în situația specialiștilor IT și a informaticienilor șefi.9. În ceea ce privește încălcarea art. 41 și 53 din Constituție, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 și se arată că reducerea salarială poate fi justificată în măsura în care: (i) statul se află într-o situație de criză care condiționează însăși existența supraviețuirii statului de aceste măsuri; (ii) măsurile de restrângere luate sunt nediscriminatorii; (iii) măsurile propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei; (iv) măsurile sunt temporare. Or, în ceea ce privește dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Mai mult, din chiar cuprinsul actului normativ analizat reiese intenția legiuitorului de a organiza o creștere a nivelului salariilor în raport cu toate categoriile de bugetari. Astfel, în ceea ce privește orice altă categorie de salariați din domeniul public care activează în domeniul justiției (magistrați, grefieri etc.), aceștia au resimțit o creștere salarială semnificativă. În mod paradoxal, categoria specialiști IT din instanțe și parchete este singura din sistemul judiciar care nu doar că nu beneficiază în mod corelativ de o creștere salarială, ci se află în situația de a observa uneori chiar și înjumătățirea veniturilor, fără vreo justificare legală ori de altă natură.10. De asemenea, autorii arată că dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017 vin pe fondul unei creșteri economice accentuate, care nu poate fi asimilată perioadei de criză economică severă din anul 2010, fiind tocmai opusul acestei perioade. În consecință, măsurile adoptate de către stat sunt proporționale cu acest context economic favorabil, în sensul majorării veniturilor bugetarilor, cu excepția categoriei specialiștilor IT, care sunt vădit discriminați în raport cu celelalte categorii de bugetari.11. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, respectiv art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 41 și art. 53. Instanța reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). În cauză, prin Legea-cadru nr. 153/2017, întreaga categorie profesională a specialiștilor este salarizată prin raportare la dispozițiile acelorași prevederi din cuprinsul actului normativ, reclamanții solicitând încadrarea în altă grilă de salarizare, și anume în cea care stabilește nivelul salariului pentru procurorul cu grad de judecătorie. Or, astfel cum au arătat chiar reclamanții, autori ai excepției, aceștia nu îndeplinesc o atare funcție, astfel că nu se poate discuta despre existența unui tratament juridic inegal.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul actului de sesizare, îl constituie prevederile din secțiunea a 4-a, art. 17 alin. (2), secțiunea a 6-a, art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Din examinarea considerentelor actului de sesizare și a notelor scrise ale autorilor excepției, Curtea observă că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins:– Art. 17 alin. (2): „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II și III.“;– Art. 22:(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.(2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.(3) Salariul de bază se stabilește potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenții de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofițerii de poliție judiciară. Șefii de birou din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar șefii de serviciu de indemnizația de încadrare corespunzătoare funcției de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofițerii și agenții de poliție judiciară din Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de prevederile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.(4) Indemnizațiile de încadrare sau salariile de bază, precum și alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se stabilesc de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, potrivit legii.“16. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Protocolul nr. 12 adițional la Convenție și art. 4 din Carta socială europeană, revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, Decizia nr. 328 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 576 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1323 din 31 decembrie 2020, Decizia nr. 710 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 28 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021, instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.18. Astfel, Curtea a reținut, în esență, că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor, inclusiv pentru specialiștii IT [art. 17 alin. (2) ], respectiv pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete [art. 22 alin. (1) ].19. Referitor la critica de neconstituționalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui. Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice, și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată. De asemenea, includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, fără a încălca dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi.20. Curtea Constituțională a mai statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.21. Referitor la invocarea principiului securității juridice, care rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție, și a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94).22. Totodată, acceptarea susținerilor autorilor excepției ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare și că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate constata prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate.23. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 41 și ale art. 53 din Constituție, Curtea a precizat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia.24. În raport cu cele enunțate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare.25. Referitor la compararea soluțiilor legislative consacrate prin prevederile legale criticate, Curtea, în acord cu jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), a precizat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.26. Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marlena Carmen Antonescu, Silvia Dana Nicolae, Laurențiu Scîntei și Daniel Cătălin Buzea în Dosarul nr. 9.265/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 17 alin. (2) și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 aprilie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin
----