ORDIN
ORDIN nr. 656 din 15 iunie 2021 pentru completarea Regulamentului privind realizarea, verificarea şi recepţia lucrărilor sistematice de cadastru şi înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1/2020
Având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (38), art. 11 alin. (2) și ale art. 20 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.Articolul IRegulamentul privind realizarea, verificarea și recepția lucrărilor sistematice de cadastru și înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 și 56 bis din 28 ianuarie 2020, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:– La articolul 27, după alineatul 3 se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:(3^1) În cazul în care un imobil este traversat de limita unității administrativ-teritoriale, înscrierea acestuia în cartea funciară se realizează în concordanță cu situația juridică a imobilului, în unitatea administrativ-teritorială prevăzută în înscrisurile ce atestă dreptul de proprietate. (3^2) În situația prevăzută la alin. (3^1) înscrierea imobilelor în cartea funciară se realizează cu mențiunea «Imobil traversat de limita unităților administrativ-teritoriale ………. și ………..». Această mențiune se radiază din oficiu, în baza referatului întocmit de inspector și aprobat de inginerul-șef, cu ocazia modificării, actualizării ori rectificării limitei unității administrativ-teritoriale conform dispozițiilor art. 11 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară,
Rákosi-Seiwarth Ildikó
București, 15 iunie 2021.
Nr. 656.
-----
Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară,
Rákosi-Seiwarth Ildikó
București, 15 iunie 2021.
Nr. 656.
-----