RAPORT
RAPORT nr. 7.585 din 2 aprilie 2021 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale Partidului Noua Dreaptă, cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 6.01.2021-31.03.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Noua Dreaptă, cu ocazia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020:– contribuțiile electorale au fost în cuantum de 20.129,25 lei;– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 19.151,74 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (1) lit. a) și b), alin. (9) și (14), art. 36 alin. (3^2), art. 38 alin. (1) și ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 2 aprilie 2021.
Nr. 7.585.
----