RAPORT
RAPORT nr. 7.580 din 2 aprilie 2021 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale Partidului Social Democrat al Muncitorilor, cu ocazia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 8.02.2021-31.03.2021 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Social Democrat al Muncitorilor, cu ocazia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020:– contribuțiile electorale au fost în cuantum de 0,00 lei;– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 0,00 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (2) și (3), art. 34 alin. (12), art. 36 alin. (6), art. 39 alin. (1) și ale art. 47 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 2 aprilie 2021.
Nr. 7.580.
----