HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 448 din 15 aprilie 2021 privind aprobarea stemei comunei Cerneşti, judeţul Maramureş
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Cernești, județul Maramureș, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Cernești, județul Maramureș, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
București, 15 aprilie 2021.
Nr. 448.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Cernești, județul Maramureș
STEMA
comunei Cernești, județul Maramureș
Anexa nr. 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Cernești, județul Maramureș
Descrierea stemei
Stema comunei Cernești se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tripartit în mantie.
În șapă se află o biserică de argint, dreptunghiulară văzută din față, cu două trepte și pridvor deschis, cu acoperiș în două ape și turn clopotniță, cu acoperiș ascuțit, terminat cu o cruce în vârf, iar în vârful scutului un brâu undat de argint.
În dreapta scutului, în câmp roșu, este plasat un cap de berbec, de aur.
În stânga scutului, tot în câmp roșu, se află un fagure de aur.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Capul de berbec și fagurele semnifică activitatea specifică zonei: creșterea animalelor și albinăritul.
Lăcașul de cult reprezintă Biserica de lemn din satul Izvoarele (Bloaja) ce datează din anul 1803 cu hramul „Sfântul Ioan Evanghelistul“ - monument istoric.
Brâul undat face referire la numele satului Izvoarele (Bloaja) și la hidrografia localității, râul Bloaja.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
----