HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 46 din 21 aprilie 2021 privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor
În temeiul prevederilor art. 41 alin. (4) și art. 43 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICAnexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 74/2020 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.282 din 23 decembrie 2020, cu modificările și completărileulterioare, se modifică după cum urmează:– domnul deputat Avrămescu Gabriel-Ioan, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru tineret și sport;– domnul deputat Molnar Radu-Iulian, aparținând Grupului parlamentar al Alianței USR PLUS, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, în locul domnului deputat Miruță Radu-Dinel;– domnul deputat Nagy Vasile, aparținând Grupului parlamentar AUR, este desemnat în calitate de membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 aprilie 2021, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
CRISTINA-MĂDĂLINA PRUNĂ
București, 21 aprilie 2021.
Nr. 46.
----