LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 413 din 7 aprilie 2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în Portul Constanţa"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 395 din 15 aprilie 2021
Data publicării
15.04.2021
Vigoare
15 aprilie 2021

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Finanțarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.
Articolul 4Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Ilie-Dan Barna
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Cătălin Drulă
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila Zoltán
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 7 aprilie 2021.
Nr. 413.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța“
Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ - S.A. Constanța
Amplasament: Incintă Port Constanța, județul Constanța

Indicatori tehnico-economici

Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----