RAPORT
RAPORT nr. 33.812 din 30 decembrie 2020 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale candidatului independent Axentioi Severin, cu ocazia alegerii autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 28.10.2020-21.12.2020 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Axentioi Severin, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020:– contribuțiile electorale au fost în cuantum de 660,00 lei, reprezentând contribuții ale candidatului independent;– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 653,00 lei.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 653,00 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 653,00 lei.
În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 58 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare, a invalidat suma de 653,00 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 28 alin. (2), (9), (13), (14) și (15) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 30 decembrie 2020.
Nr. 33.812.
----