LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
Act

COMUNICAT din 3 martie 2022 privind interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 345 alin. (3) Cod procedură penală

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat
Monitorul Oficial nr. 0 din 03 martie 2022
Data publicării
03.03.2022
Vigoare
03 martie 2022

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 13117/197/2019/a1
Nr. de înregistrare a sesizării: 470/1/2022
Data înregistrării sesizării: 03.03.2022

Conținutul sesizării:
Interpretarea art. 345 alin. (3) Cod procedură penală, respectiv: care este natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, care este felul actului procesual prin care se realizează remedierea, dacă actul trebuie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și care este termenul limită până la care ar putea interveni această verificare.

Minuta deciziei nr. 23 din data de 04 mai 2022
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Brașov – Secția penală în dosarul  nr. 13117/197/2019/a1, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă actul trebuie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și care este termenul limită până la care ar putea interveni această verificare” și stabilește următoarele:
Actul prin care procurorul remediază neregularitățile rechizitoriului, în condițiile prevăzute de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, nu este supus verificării pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brașov – Secția penală în dosarul nr. 13117/197/2019/a1 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept:„Care este natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare; care este felul actului procesual prin care se realizează remedierea”.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.