Cele mai noi acte normative
ORDIN nr. 65 din 29 martie 2024 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor
DECIZIE nr. 110 din 3 aprilie 2024 pentru eliberarea domnului Cristian-Gabriel Pascu din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc
HOTĂRÂRE nr. 286 din 28 martie 2024 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti, precum şi înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Spitalului Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti, unitate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
HOTĂRÂRE nr. 285 din 28 martie 2024 privind actualizarea denumirii, valorii de inventar, codului de clasificaţie şi caracteristicilor tehnice ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Finanţelor
ORDIN nr. 4.096 din 1 aprilie 2024 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului de bacalaureat - 2024 pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2024 - sesiunea iunie-iulie şi/sau pentru absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii
ORDIN nr. 556 din 1 aprilie 2024 privind stabilirea dimensiunii ştampilei biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi a dimensiunii ştampilei de control pentru secţiile de votare din străinătate care vor fi folosite la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024
ORDIN nr. 59 din 26 martie 2024 privind stabilirea criteriilor specifice de distribuire la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a sumelor alocate prin Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii şi a modalităţii de selectare a proiectelor sau programelor în vederea finanţării
HOTĂRÂRE nr. 287 din 28 martie 2024 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1.021 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanţii organici persistenţi (reformat)
DECIZIA nr. 533 din 24 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă
DECIZIE nr. 265 din 13 martie 2024 privind aprobarea retragerii, la cerere, a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj STAR BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., precum şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II a Registrului intermediarilor principali
ORDIN nr. 303 din 22 martie 2024 pentru aprobarea modelului deciziei privind valoarea de capital a pensiei de transfer dobândite de funcţionarul Uniunii Europene în sistemul public de pensii
ORDIN nr. 69 din 1 aprilie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023