Cele mai noi acte normative
HOTĂRÂRE nr. 1.582 din 28 decembrie 2022 privind aprobarea Programului naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, pentru perioada 2023-2026
LEGE nr. 7 din 4 ianuarie 2023 privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
ACORD din 18 octombrie 2021 privind transportul aerian dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Statul Qatar, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 18 octombrie 2021
HOTĂRÂRE nr. 1.566 din 28 decembrie 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Pod peste Tisa în zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei"
RAPORT nr. 16.227 din 8 decembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Ecologist Român în anul 2022
RAPORT nr. 15.572 din 12 decembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Noua Românie în anul 2022
RAPORT nr. 15.571 din 23 noiembrie 2022 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Corectei Guvernări în anul 2021
RAPORT nr. 15.495 din 23 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache
RAPORT nr. 15.268 din 17 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa Creştină Adevărată Română
RAPORT nr. 15.146 din 17 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Comuniştilor, actual Comuniştii (Anti-Marxişti)
RAPORT nr. 15.135 din 17 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Muncitoresc Creştin şi Democrat
RAPORT nr. 14.845 din 9 noiembrie 2022 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile Partidului Dacismului Autonom Conservator în anul 2021